Vâlcov: Noile redevenţe ar putea fi prezentate la finalul lunii viitoare

0

Proiectul noii legi a redevenţelor ar putea fi prezentat la sfârşitul lunii aprilie în primă lectură în Guvern, apoi să intre în dezbatere publică, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Darius Vâlcov. “Fiind o lege specială, noi trebuie să o tratăm – şi o tratăm – cu mare atenţie”, a mai spus Vâlcov la un post de televiziune, citat de Bursa.

Potrivit acestuia, autorităţile au discuţii cu specialiştii, cu companiile care activează în domeniu, dar şi cu Banca Mondială, pentru a vedea experienţa altor ţări. În context, Darius Vâlcov a dat asigurări că noua lege a redevenţelor va fi “un rezultat al specialiştilor, al celor care lucrează în branşă”.

Lăsăm specialiştii să vorbească şi noi încercăm să ascultăm toate aceste puncte de vedere – şi ale specialiştilor.Suntem foarte interesaţi ca o mare parte din banii pe care îi obţinem din exploatarea zăcămintelor românilor să se întoarcă în bugetul de stat şi să aibă o direcţie foarte clară”, a spus Vâlcov, care a explicat că specialiştii ministerului pe care îl conduce urmăresc modele externe, precum cel norvegian şi colaborează şi cu Banca Mondială.

Share.

Lasă un comentariu