Un consorţiu austriaco-român va construi gazoductul Iaşi-Ungheni pentru 6,65 milioane de euro

0

Autorităţile de la Chişinău au selectat compania care va executa lucrările de construcţie a celor 11 kilometri din gazoductul Iaşi-Ungheni de pe teritoriul Republicii Moldova.

Ministrul economiei moldovean Valeriu Lazăr a semnat, la 20 august, contractul de realizare a lucrărilor de construcţie a celor 11 kilometri de gazoduct pe teritoriul Republicii Moldova şi a staţiei de măsurare a gazelor. Comisia de evaluare a decis acordarea contractului consorţiului de companii JV Habau Pipeline Systems SRL, România (fondator fiind Habau Hoch-und Tiefbaugesellschaft m.b.H, Austria), Inspet SA, România, şi IPM-Partners SRL România.

La concurs au fost evaluate ofertele persoanelor juridice care au întrunit criterii de participare, precum ar fi: deţinerea licenţei pentru construcţia de conducte de gaz cu o presiune de 55 bari, deţinerea de către angajaţi a permiselor şi autorizaţiilor pentru construirea gazoductelor magistrale, experienţă de cel puţin cinci ani a personalului de bază şi calificări relevante în lucrări de natură similară acestui proiect. În context, este vorba şi de experienţa de realizare a cel puţin un proiect similar, echipamente, materiale, resurse umane şi financiare necesare pentru a efectua cel puţin 70% din volumul contractului cu resursele proprii etc. De asemenea, ofertantul câştigător urmează să depună o garanţie de bună execuţie de 5% din valoarea contractului, la semnarea acestuia.

O ofertă cu peste 2 milioane de euro sub ce s-a prevăzut

Cât despre aspectul financiar al ofertelor examinate în cadrul Comisiei de evaluare, din cele trei oferte calificate din punct de vedere administrativ şi tehnic, oferta de preţ prezentată de consorţiul Habau – Inspet – IPM Partners a fost cea mai mică, constituind 6,65 milioane de euro, cu peste două milioane de euro mai puţin decât s-a prevăzut.

Ofertantul a executat numeroase proiecte de construcţie la gazoducte de categorie magistrală cu diametrul de 500-1400 mm, precum şi a unor staţii de comprimare a gazelor naturale. De asemenea, ofertantul a executat şi proiecte de construcţie a gazoductelor cu subtraversarea râurilor, exemple relevante fiind celebra conductă ”Jamal Pipeline” pe segmentul din Polonia, ”High pressure gas pipeline Temp Tiengen-Hugelheim” (Germania), ”Natural gas pipeline Stegal Loop Lot 1” (Germania),” Brecon to Tirley – West section gas pipeline project” (Marea Britanie), ”Pipeline Poggio Renatico – Cremona lot 1 from Poggio Renatico to pil 8” (Italia) etc.

Lansarea propriu-zisă a şantierului va avea loc pe 27 august, iar la eveniment vor participa, alături de conducerea Guvernului Republicii Moldova, Comisarul European pentru energie Gunther Oettinger, premierul român Victor Ponta, precum şi alţi oficiali din Republica Moldova şi România.

Sursa
Adevărul

Share.

Lasă un comentariu