După mai mult de trei ani de măsuri economice, politice şi financiare şi discursuri tăioase menite să admonesteze Rusia pentru anexarea Peninsulei Crimeea şi să descurajeze războiul separatist din estul Ucrainei, noile sancţiuni adoptate la Washington, de această dată unilateral, fără sprijinul jucătorilor importanţi din UE, au atins coarda sensibilă la Berlin, Viena sau Paris şi transformă Comisia Europeană în câinele de pază al gazoductului rusesc din nordul Europei.
Diversificarea surselor de aprovizionare cu energie a Europei reprezintă unul din idealurile Uniunii Europene în strategia privind securitatea energetică. Această exprimare este folosită pentru a descrie reducerea dependenţei ţărilor consumatoare din Europa continentaţă de gazul rusesc, după ce „robineţii” Gazpromului au fost folosiţi de Kremlin ca instrument de presiune politică, conform economica.net.
Pe fondul ostilităţilor din estul Ucrainei, unde grupări separatiste pro-ruse contestă puterea de la Kiev şi luptă pentru desprinderea de Ucraina şi alipirea la Rusia, Congresul Statelor Unite a adoptat noi sancţiuni împotriva regimului de la Kremlin. Este prima rundă de sancţiuni anti-Rusia adoptată unilateral de Washington, fără coordonarea cu partenerii europeni. Propunerile au ajuns la Casa Albă cu largă susţinere în Congres din partea celor două partide dominante de pe scena politică americană şi au fost promulgate, marţi, de preşedintele Donald Trump, care a criticat însă o parte din conţinutul proiectului.
Noile sancţiuni adoptate de americani se remarcă printr-o caracteristică fără precedent: va fi luată în vizor orice companie care contribuie în vreun fel la extinderea, întreţinerea sau modernizarea infrastructurii de export de gaze a Rusiei.
În luna aprilie, compania de proiect Nord Stream 2 AG, unde Gazprom este unicul acţionar, a semnat acorduri de finanţare cu cinci mari companii energetice din Europa, respectiv Engie (Franţa), OMV (Austria), Royal Dutch Shell (Marea Britanie/Olanda), Uniper (Germania, desprinsă din E.ON) şi Wintershall (Germania, subsidiară a gigantului BASF).
Cele cinci companii vor finanţa 50% din costul proiectului Nord Stream 2, un gazoduct care va fi construit pe o rută similară actualului Nord Stream şi va dubla capacitatea de export de gaze al Rusiei pe acest traseu. Astfel, gazoductele Nord Stream şi Nord Stream 2 ar urma să ajungă, împreună, la o capacitate de transport de 110 miliarde metri cubi de gaze naturale pe an, echivalentă cu mai mult de 60% din gazul rusesc exportat către Europa în 2016.
Din cele 178,3 miliarde de metri cubi de gaze naturale ruseşti consumate de Europa în 2016, 80% au mers către ţările din Europa de Vest, iar restul de 20% în Europa Centrală şi de Est, potrivit datelor Gazprom. Cel mai mare consumator este Germania, cu aproape 50 de miliarde de metri cubi pe an, urmată de Italia, cu 25 de miliarde de metri cubi, Marea Britanie, cu 18 miliarde metri cubi, respectiv Franţa, cu 11,5 miliarde de metri cubi.
În Europa Centrală şi de Est, România a ajuns unul dintre cei mai mici consumatori de gaze importate din Rusia, pe fondul prăbuşirii industriei chimice. România se numără printre cele nouă state central-est europene care au cerut Comisiei Europene să blocheze proiectul Nord Stream 2, în linie cu obiectivul strategic al UE de a-şi diversifica sursele de aprovizionare cu energie.
Criza gazelor de la începutul anului 2009 şi „războiul neconvenţional” izbucnit în Ucraina în 2014 au pus sub semnul întrebării aprovizionarea cu gaze ruseşti a Europei, având în vedere că cea mai mare parte din volumele de gaz exportate azi către Europa de Rusia travesează Ucraina.
Alternativele Europei la gazul rusesc fie au dispărut, fie sunt mai costisitoare decât exporturile din est: proiectul Nabucco a murit după ani buni de agonie şi „coridorul sudic” rămâne o nălucă, iar importurile de gaz natural lichefiat pe cale maritimă necesită infrastructură scumpă şi vin la preţuri mai mari decât gazul de conductă.
Între timp, gazoductul BRUA, care ar fi putut transporta gazele extrase din Marea Neagră către consumatori din Europa de Vest, se va opri, mai nou, în Ungaria, blocând în mare măsură accesul României la marii consumatori de gaze ruseşti. BRUA are şi calitatea, ca succesor junior al Nabucco, că putea fi ulterior interconectat cu o eventuală conductă din regiunea Caspică şi Orientul Mijlociu.
De unde se poate trage concluzia că securitatea aprovizionării cu energie a Europei pe timp de iarnă, la preţuri cât mai mici, primează în raport cu obiectivul strategic de a reduce dependenţa de un singur furnizor, care pare tratat mai degrabă ca un ideal.
Mai întâi au reacţionat companiile energetice vizate, care au cerut guvernelor şi UE să apere interesele Europei de imixtiunea americanilor. Apoi au luat cuvântul guvernele de la Berlin, Viena şi Paris, acuzând că sancţiunile reprezintă o ameninţare pentru securitatea energetică a Europei. În final, preşedintele Comisie Europene, Jean-Claude Juncker, a luat poziţie şi a promis că Bruxellesul este pregătit să acţioneze cu celeritate dacă pachetul de sancţiuni împotriva Rusiei adoptat de Washington va dăuna „intereselor Europei”.
Opoziţia vehementă a ţărilor din Europa Centrală şi de Est, care percep Rusia drept un agresor şi nu vor creşterea dependenţei UE de gazul rusesc, pare sortită eşecului. Berlinul şi Bruxellesul înclină să creadă că sancţiunile adoptate de americani pun în pericol securitatea energetică a Europei dincolo de proiectul Nord Stream 2: ar putea fi afectată chiar întreţinerea şi modernizarea conductelor ruseşti care aduc gazul în Ucraina, precum şi proiecte din regiunea Mării Caspice şi dezvoltarea unui depozit gazeifer offshore egiptean, ar fi argumentaţia birocraţilor europeni.
Europenii mai aduc şi argumentul că Statele Unite încearcă să favorizeze propria industrie: producţia de petrol şi gaze a SUA a crescut exploziv în ultimii ani şi i-a adus pe americani, consumatori tradiţionali, în poziţia de exportatori majori de energie. Este vizat inclusiv exportul de gaz natural lichefiat către Europa, ceea ce ar contribui într-adevăr la diversificarea surselor de aprovizionare, însă la preţuri simţitor mai mari.
Energia nu este însă singurul front în proaspăta escaladare a tensiunilor Washington – Moscova care, ca întotdeauna, printre Europa la mijloc. Potrivit New York Times, care citează surse oficiale americane, Pentagonul şi Departamentul de Stat ar fi propus Casei Albe să autorizeze „înarmarea Ucrainei” împotriva separatiştilor pro-ruşi, inclusiv cu rachete antitanc şi antiaeriene.