Acasă » Petrol și Gaze » Transport » Turkish Stream va deveni operaţional la finalul anului viitor

Turkish Stream va deveni operaţional la finalul anului viitor

8 mai 2015
Petrol și Gaze
energynomics

Grupul rus Gazprom a convenit joi cu Turcia că livrările de gaze naturale prin noua conductă Turkish Stream vor începe în luna decembrie 2016, transmite AFP, preluat de Agerpres. De asemenea, cele două părţi au convenit să modernizeze actuala conductă Blue Stream, care transportă gaze naturale din Rusia spre Turcia via Marea Neagră.

“Un acord a fost convenit pentru punerea în exploatare şi începutul livrărilor via Turkish Stream în luna decembrie 2016”, a declarat directorul grupului Gazprom, Alexei Miller, la sfârşitul unei întâlniri cu ministrul turc al Energiei, Taner Yildiz. „Gazprom va considera acordul de astăzi drept bază pentru organizarea lucrărilor la proiectul Turkish Stream”, a adăugat Alexei Miller.

La finele anului trecut, Gazprom a anunţat că a decis să abandoneze proiectul gazoductului South Stream, urmând în schimb să construiască o conductă submarină cu o capacitate de 63 de miliarde de metri cubi pentru transportul de gaze naturale din Rusia spre Turcia, conform economica.net.

Rusia livrează deja gaze naturale Turciei prin conducta Blue Stream cu o capacitate de 16 miliarde de metri cubi pe an. În primele patru luni ale acestui an Rusia a livrat Turciei o cantitate de 5,4 milioane de metri cubi de gaze naturale via Blue Stream, în creştere cu 4% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

În ultimii zece ani, consumul de gaze naturale în Turcia s-a dublat iar Rusia este interesată de creşterea exporturilor pe piaţa din Turcia. Însă gazul natural rusesc concurează în Turcia cu cel livrat de Azerbaidjan. În luna martie a acestui an, Turcia a lansat în mod oficial lucrările de construcţie la gazoductul Tanap, un proiect de 10 miliarde de euro care la finalizare va permite şi aprovizionarea Uniunii Europene cu gaze naturale din Azerbaidjan.

Grupul rus Gazprom, cel mai mare producător mondial de gaze naturale, asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei şi jumătate din aceste livrări trec prin Ucraina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *