Acasă » Petrol și Gaze » Transport » Transgaz va investi 200 de milioane de euro în 2016

Transgaz va investi 200 de milioane de euro în 2016

28 august 2015
Petrol și Gaze
energynomics

Operatorul reţelei naţionale de gaze Transgaz îşi propune să efectueze investiţii de 200 de milioane de euro anul viitor, dar decizia de a demara proiectele va depinde de obţinerea cofinanţării europene pentru conductele care vor lega Austria şi Ungaria de gazul din Marea Neagră, conform zf.ro.

Cel mai important proiect al transportatorului naţional de gaze naturale vizează interconectarea reţelei cu statele vecine, creând astfel un coridor numit BRUA, prin care gazele ar curge în ambele sensuri între Bulgaria, România, Ungaria şi Austria.

Investiţia este estimată la 560 de milioane de euro şi ar putea fi finalizată în aprilie 2019, dar compania nu va lua decizia finală înainte să afle dacă primeşte cofinanţare europeană.

Transgaz, companie controlată de stat în proporţie de 58%, a solicitat ca până la 50% din costul proiectului să fie acoperit de fonduri nerambursabile printr-o facilitate care finanţează proiectele de interes comun ale Uniunii Europene, dornică să-şi diversifice sursele de aprovizionare cu gaze. Răspunsul UE este aşteptat în luna februarie 2016.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *