Acasă » Petrol și Gaze » Transgaz pierde 435 mil. lei în veniturile din exploatare în 2020, profitul scade cu 65%

Transgaz pierde 435 mil. lei în veniturile din exploatare în 2020, profitul scade cu 65%

7 februarie 2020
Petrol și Gaze
energynomics

Bogdan Tudorache

Transgaz propune acționarilor aprobarea, în cadrul adunării generale (AGA) din 4 martie, a unui buget de venituri și cheltuieli (BVC) ce marchează o scădere a profitului net cu circa 65%. Veniturile din exploatare vor scădea cu 22%, în principal din cauza diminuării veniturilor cu echilibrarea sistemului național de transport (SNT) cu 214 milioane lei, dar și a ”scăderii veniturilor din servicii de transport internațional cu 211,6 milioane lei din cauza încetării contractului de transport cu Gazprom Export pentru conducta Isaccea 2 – Negru Vodă 2 și a reglementării venitului din transport pe conducta Isaccea 1- Negru Vodă 1”.

De asemenea, venitul din transportul gazelor va scădea în 2020 cu 15,4 milioane lei, comparativ cu anul precedent, din cauza ”scăderii ponderii componentei volumetrice în venitul reglementat de la 30% la 25%, a scăderii componentei volumetrice a tarifului de transport estimate pentru anul 2020 și a estimării unor capacități rezervate mai mici pentru 2020”.

Cu toate acestea, veniturile totale din 2020 vor crește cu 42%, la 3,65 miliarde lei, pe fondul avansului cu 259% al veniturilor din activitatea de construcții, contrabalansat însă de cheltuielile totale, care cresc cu 60%, la 3,52 miliarde lei, conform BVC pentru 2020.

Totodată, ”având în vedere efortul investițional ridicat din perioada 2020-2021, Transgaz intenționează să solicite recunoașterea în avans în venitul reglementat al anului 2020-2021, în cadrul componentei de Capex, a cheltuielilor de investiții cu proiectul Conectarea Mării Nerge (valoarea estimată a investiției: 360,4 milioane euro – 1.716,47 milioane lei)”, se mai arată în documentul consultat de energynomics.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *