Acasă » Profiluri » Autorități » Tarifele percepute ANRE s-ar putea majora la 1% din cifra de afaceri – ANRE neagă

Tarifele percepute ANRE s-ar putea majora la 1% din cifra de afaceri – ANRE neagă

3 iulie 2017
Autorități
energynomics

Tarifele percepute de reglementatorii piețelor de energie și de telecomunicații, ANRE și ANCOM, vor crește la 1% din cifra de afaceri, potrivit noului Program de Guvernare publicat pe site-ul Camerei Deputaților.

Măsura apare la capitolul „Politici în domeniul energiei”, la măsura „Propuneri privind modificarea cadrului legislativ”, și nu este detaliată în niciun fel.

Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE), Niculae Havrileț, a precizat însă că instituția pe care o conduce este extrabugetară, iar Guvernul nu are nici o atribuție în stabilirea tarifelor percepute.

„Nu știu la ce se referă (măsura din noul program de guvernare — n.r.). Ambele instituții, atât ANRE, cât și ANCOM, sunt instituții extrabugetare. Noi ne facem singuri bugetul, care se aprobă prin ordin al președintelui”, a spus Havrileț.

ANRE s-a aflat în coordonarea șefului Guvernului până în 2012, când a trecut în subordinea Parlamentului.

Potrivit statutului instituției, ANRE este autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, sub control parlamentar, finanțată integral din venituri proprii, independentă decizional, organizatoric și funcțional.

În cazul ANRE, contribuția percepută pentru titularii de licență care își desfășoară activitatea în sectorul comercializării de energie electrică și gaze reprezintă 0,08% din cifra de afaceri, însă există o multitudine de alte tarife în funcție de tipul de certificare, atestare și autorizare, conform Agerpres.

Perceperea unor taxe de 1% din cifra de afaceri de la companiile reglementate ar însemna sume semnificative, întrucât piețele de energie energie și telecomunicații sunt printre cele mai mari din România, de ordinul miliardelor de euro.

Totodată, ANCOM este o autoritate publică autonomă cu personalitate juridică, finanțată integral din venituri proprii, sub control parlamentar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *