Sub 40% din școli sunt racordate la rețeaua de gaze naturale – România Eficientă

0

1.874 de unități școlare (16% din cele 11.571 care au comunicat datele privind accesul la utilități) nu au apă curentă în niciuna dintre clădirile pe care le dețin. Doar 37% dintre școli sunt racordate la rețeaua de gaze naturale, iar dintre acestea, circa 10% nu au acces la gaze naturale în toate clădirile proprii.

Cifrele au fost sintetizate de think-tank-ul Energy Policy Group (EPG), în cadrul proiectului „România Eficientă”, derulat în parteneriat cu OMV Petrom. Școli din șase orașe vor fi renovate în scop energetic prin intermediul acestui program. S-au efectuat deja auditurile în scopul creșterii eficienței energetice, iar renovarea școlilor nu se va opri la simple anvelopări, ci se va face “după proiecte de renovare aprofundată, aliniate cu noile standarde ale UE”, a precizat Radu Dudău, directorul EPG. Până la sfârșitul anului va începe atribuirea lucrărilor, care vor debuta anul viitor la școli din Băicoi (Prahova) și Ovidiu (Constanța), apoi, în 2022, la școli din Drobeta Turnu Severin, Ploiești, Vaslui și Cristuru Secuiesc.

Evident, programul este o inițiativă care nu poate acoperi toate nevoile. “Am lansat proiectul ‘România Eficientă’ în iulie 2019, fiind foarte conștienți de nevoia uriașă de a îmbunătăți eficiența energetică în România și, în special, în materie de clădiri. Din păcate, foarte multă energie este consumată și risipită”, a afirmat, Christina Verchere, CEO al OMV Petrom, în cadrul conferinței ‘România Eficientă – A Renovation Wave Across Europe’. La rândul său, ministrul Economiei Virgil Popescu a invitat companiile din România să-și aleagă câte o școală pe care să o ajute să devină mai eficientă din punct de vedere energetic.

Share.

Lasă un comentariu