Steven van Groningen: Efectele secundare ale OUG 114 ne îngrijorează cel mai mult

0

Companiile și-au amânat planurile de investiții din cauza OUG 114/2018, iar acest lucru ar trebui să ne îngrijoreze cel mai mult, susține președintele Raiffaisen Bank, Steven van Groningen.

”Sunt niște bani pe care îi transferăm la buget, mulți, excesiv de mulți, dar nu asta e problema principală, ci care vor fi efectele secundare. Adică afectarea creșterii economice, pe anumite segmente din piață…mulți au amânat planurile de investiții din cauza îngrijorărilor că va crește costul finanțării. Există discuții și în alte segmente…energie, telecom. Evident, impactul secundar va fi mult mai mare decât impactul direct pe sistemul financiar”, spune șeful Raiffeisen, citat de profit.ro.

Context în care ar fi posibilă externalizarea unor credite către băncile mamă.

Într-un studiu de impact realizat de BNR, în toate scenariile alternative formei actuale a taxei banca centrală includea ca premisă o externalizare a 25% din activele băncilor cu acționari străini în grupurile din care fac parte.

Van Groningen spune că aceasta depinde de felul în care se vor face face modificările OUG 114: “Vom vedea dacă vor fi modificări la OUG 114. Ar fi ridicol să avem o legislație care va descuraja creditarea economiei reale, făcând ca în anumite cazuri mai bine să externalizăm credite și să cumpărăm titluri de stat”.

Share.

Lasă un comentariu