Acasă » Petrol și Gaze » Explorare și producție » Sterling vinde până la jumătate din participaţiile deţinute la perimetrele din Marea Neagră

Sterling vinde până la jumătate din participaţiile deţinute la perimetrele din Marea Neagră

13 ianuarie 2014
Explorare și producție
Bogdan Tudorache

Compania Sterling Resources, înregistrată în Canada, vrea să vândă până la jumătate din participaţiile pe care le deţine la trei perimetre petroliere din Marea Neagră.

„Având în vedere mărimea, complexitatea, riscul şi capitalul necesar pentru a dezvolta aceste perimetre offshore, este prudent din partea Sterling să-şi reducă participaţiile la aceste perimetre până la, probabil, aproximativ jumătate din nivelurile actuale”, a declarat vicepreşedintele pentru România al Sterling Resources, Mark Beacom, citat de Mediafax.

Perimtrele la care Sterling intenţionează să vândă participaţii sunt Midia şi Pelican (la care deţine 65%), respectiv Luceafărul (unde are 50%).

Compania a anunţat încă din luna noiembrie a anului trecut că intenționează să vândă unele participaţii, fără să ofere detalii.

„Cu toate acestea, Sterling îşi menţine angajamentul de a desfăşura activităţi de foraj şi de dezvoltare pe aceste perimetre la un nivel de participare mai redus”, a spus Beacom.

Compania canadiană a încheiat în 2012 un acord cu ExxonMobil Exploration and Production Romania şi OMV Petrom pentru vânzarea unei participaţii de 65% la un segment al perimetrului 15 Midia din Marea Neagră.

Sterling Resources mai are operaţiuni în Marea Britanie, Franţa şi Olanda şi este listată la bursa de la Toronto.

Compania a înregistrat în primele nouă luni din 2012 o pierdere de 24,4 milioane de dolari, de la 24,7 milioane dolari în aceeaşi perioadă a anului 2012.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *