Acasă » Petrol și Gaze » Stamule: Guvernul va trata cu atenţie subiectul gazelor din Marea Neagră începând din decembrie

Stamule: Guvernul va trata cu atenţie subiectul gazelor din Marea Neagră începând din decembrie

28 septembrie 2020
Explorare și producție
energynomics

Guvernul României doreşte exploatarea resurselor de gaze din Marea Neagră şi va trata cu atenţie subiectul începând din decembrie, pentru a nu exista discuţii care să afecteze aceste proiecte, a declarat Tănase Stamule, consilierul pe probleme economice al premierului României.

„În ceea ce priveşte Marea Neagră, există o dorinţă puternică a Guvernului să înceapă exploatarea gazelor de acolo, iar subiectul va fi tratat cu mare atenţie începând cu luna decembrie (când vor avea loc alegeri parlamentare – n.r.), ca să nu apară tot felul de discuţii care nu sunt utile şi care să afecteze proiectul. Este prioritar pentru noi să exploatăm acele resurse”, a spus Stamule.

El s-a referit şi la importanţa dezvoltării reţelelor de gaze pe teritoriul României.

„Avem suficiente rezerve să acoperim România, însă, astăzi, doar 30% dintre cetăţeni au acces la gaze. Se rezolvă astfel şi problema tăierilor de păduri, pentru că mulţi oameni încă folosesc lemne pentru a se încălzi”, a precizat consilierul premierului.

Extinderea reţelelor de gaz va duce inclusiv la o creştere a atractivităţii economice în localităţile care vor fi racordate, a menţionat el.

„Când vin investitorii la Guvern, întreabă de câteva lucruri: prima întrebare, bineînţeles, este dacă există autostradă în zona în care vor să investească, iar următoarea întrebare este dacă există reţele de gaz. De aceea este prioritate zero ca aceste reţele să ajungă în cât mai multe regiuni ale României, în paralel cu dezvoltarea reţelei de autostrăzi. Trebuie să folosim gazele pe care le avem, pentru că cine ştie cum va evolua tehnologia în următorii zeci de ani şi vom rămâne cu ele nefolosite”, a arătat Stamule.

În Marea Neagră românească există un potenţial de 200 de miliarde de metri cubi de gaze, potrivit Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, însă marile proiecte sunt îngheţate din cauza legislaţiei din sectorul petrolier offshore.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *