Soluții de ultimă generație pentru transporturile Rompetrol Rafinare

0

Rompetrol Rafinare, membru al grupului KMG International, împreună cu principalul său partener pentru transporturile interne pe căile ferate, Grup Feroviar Român, au implementat cu succes un sistem de monitorizare și control în timp real al traficului de produse petroliere.

Sistemul Shunting Expert urmează să fie folosit pe cele două platforme operate de Rompetrol Rafinare – rafinăria Petromidia și rafinăria Vega Ploiești. Prin aplicație, operatorii vor avea acces nelimitat pentru aproximativ 13.000 de vagoane lunar (10.000 la Petromidia, 3.000 la Vega).

Volumul important de produse petroliere, transportate printr-un număr însemnat de manevre feroviare, cere un control strict asupra tuturor parametrilor, software-ul este capabil să înregistreze și să redea în timp real poziția vagoanelor pe linii. De asemenea, aplicația poate fi considerată un instrument de bază care facilitează și intermediază deciziile luate de coordonatorul direct al operațiunilor de manevră.

„Un instrument de precizie precum Shunting Expert ne ajută să avem o imagine extrem de clară asupra produselor pe care le trimitem în toată țara. Înregistrăm un nou pas important în digitalizarea activității Rompetrol Rafinare și ne bucurăm că găsim constant soluții care ne vor sprijini să atingem, an de an, rezultate operaționale în creștere”, declară Yedil Utekov, Directorul General Rompetrol Rafinare.

Sistemul de ultimă generație creează posibilitatea ca persoanele care au un alt background profesional să acceseze funcția de coordonator al manevrei. Concret, îi permite să vadă cu mare precizie traseul, încărcătura și statusul fiecărui vagon aflat în mișcare.

Cu ajutorul Shunting Expert, digitalizarea este integrată 100%, între avantaje numărându-se: controlul total al situației vagoanelor, controlul total al situației liniilor de cale ferată (implicit și controlul gradului de ocupare al liniilor), scăderea considerabilă a efortului uman și a erorilor care pot fi cauzate de om, precizia raportărilor, trasabilitatea vagoanelor, locomotivelor și a personalului specializat sau interconectarea cu alte aplicații.

De asemenea, Rompetrol Rafinare deține acces nelimitat la istoricul vagoanelor, la rapoartele de drum, dar și o imagine completă și corectă a trenurilor expediate și sosite la Capu Midia sau în halta Ploiești Nord.

Aplicația Shunting Expert este o premieră la nivel național și în zona de Sud-Est a Europei, iar Rompetrol Rafinare este prima companie de profil care se va folosi de sistemul de ultimă generație, pentru monitorizarea traficului pe care ferată, atât la Petromidia, cât și la rafinăria Vega Ploiești.

Pentru Grupul KMGI, implementarea unei soluții digitale pe segmentul de trading oferă o imagine mai clară asupra gestionării produselor petroliere. Rompetrol deține în țară 6 depozite de carburanți (Arad, Craiova, Mogoșoaia, Șimleul Silvaniei, Vatra Dornei și Zărnești), prin care acoperă cu succes cererea de piață din România.

Pe fondul investițiilor majore, rafinăria Petromidia a consemnat o continuă dezvoltare a activităților sale de producție; de la o cantitate de materie primă procesată în 1979 (momentul punerii în funcțiune) de 1,26 milioane tone, acesta a urcat la 3,82 milioane tone în 2007 (momentul preluării de către KazMunayGas), respectiv la 5,66 milioane în 2017 și 5,92 milioane tone anul trecut.

Înființată în 1905, rafinăria Vega Ploiești a înregistrat în 2018 un număr de 8 recorduri istorice, inclusiv la capitolul materie primă procesată, dar și la produsele obținute (bitum, solvent, hexan). Vega funcționează în sinergie perfectă cu rafinăria Petromidia – Năvodari, care îi asigură integral rafinăriei din Ploiești materiile prime/semifabricate necesare.

Share.

Lasă un comentariu