Soluții de eficiență energetică pentru consum sustenabil (Timișoara, 2 iulie)

1

Conferința “Consum sustenabil prin automatizare, monitorizare și control” a reunit la hotelul Continental din Timișoara 30 de specialiști din regiune interesați de tema propusă de energynomics.ro. 7 experți de top, au reprezentat mediul de afaceri, industria și mediul academic în cadrul celei de-a cincea ediții a anului din seria “Eficienţă energetică pentru rezultate care contează”.

În deschiderea zilei, redactorul șef al energynomics.ro Gabriel Avăcăriței a expus câteva dintre ideile transmise de către Bogdan Anton, expert în cadrul Departamentului pentru eficiență energetică a ANRE. Implicarea autorităților publice locale este esențială în calitatea raportărilor pe care reglementatorul are obligația să le transmită Comisiei Europene.

Datele momentului arată că pentru anul 2018, doar 12% dintre localități au transmis Programe de Îmbunătățire a Eficienței Energetice – PIEE către ANRE. Netransmiterea datelor de către UAT-uri către ANRE conduce la rezultate distorsionate în raportările privind eficiența energetică, la nivelul României, avertizează reprezentantul autorității, întrucât pe baza acestor informații, ANRE întocmește și transmite către Guvern și Comisia Europeană rapoarte periodice privind îndeplinirea obiectivelor naționale de eficiență energetică. Din județul Timiș, numai patru localități s-au conformat (Timișoara, Lugoj, Jimbolia și comuna Săcălaz).

DESCARCĂ PREZENTAREA LUI BOGDAN ANTON

În materialul pregătit de către Bogdan Anton apar cifre relevante din rapoartele ANRE privind eficiența energetică și sunt expuse oportunitățile de finanțare prin Programul Horizon 2020.

Constantin Ichimoaei, ABB România: Imaginați-vă un oraș cu zero emisii!

Compania ABB a fost înființată în urmă cu mai mult de 130 de ani (prin fuziunea Asea și Brown Bovery) și a crescut ca urmare a investițiilor în cercetare și dezvoltare (C&D), a spus Constantin Ichimoaei, executive manager în cadrul ABB România. Astăzi ABB are în jur de 147.000 de angajați în peste 100 de țări, o cifră de afaceri de peste 30 de miliarde de euro, investind în fiecare an în C&D peste 1,5 miliarde de euro. ”Avem peste 7.900 de cercetători și ingineri care lucrează în dezvoltarea de soluții inovatoare. ABB colaborează și cu universitățile din România, punând la dispoziția studenților tehnologie de ultimă generație”.

DESCARCĂ PREZENTAREA LUI CONSTANTIN ICHIMOAEI

În prezentarea sa, Constantin Ichimoaei a insistat asupra faptului că, tot mai mult, “clienții rezidențiali și comerciali devin participanți activi în revoluția energetică prin optimizarea resurselor locale”.

„Imaginați-vă un oraș cu zero emisii, cu energie produsă din surse regenerabile. Este ceva ce se petrece deja în multe orașe Europa și, la o scală mult mai mică, în România – fotovoltaice montate pe acoperișuri, stații de încărcare, sisteme de stocare etc. Toate acestea trebuie controlate și monitorizate de o suită de aplicații informatice – cum ar fi platforma ABB Ability – conectate în cloud. Un proiect dezvoltat în România de ABB și partenerii săi a integrat tot sistemul, pornind de la producția energiei, prin panouri solare de acoperiș, încărcătoare fast-charger în parcare și până la consum – lăzi frigorifice, iluminat, consumul obișnuit; se ia din rețea doar ceea ce trebuie pentru consumul suplimentar.”

”Trebuie să privim către viitor. Între mega-trendurile viitorului includem urbanizarea; circa 70% din populația lumii va trăi în orașe în anul 2050. Când vorbim despre digitalizare, vorbim despre integrarea producției flexibile de energie: fotovoltaic, eolian și a consumului – e-mobility, încărcătoare pentru mașini electrice. Conform unui studiu, în 2040 peste 55% din mașini vor fi electrice”, a spus Ichimoaei.

Phoenix Contact – Soluții pentru mobilitatea electrică

Companie germană înființată în 1923, cu investitori privați și finanțare proprie, Phoenix Contact produce soluții de inginerie electrică, în domeniul automatizărilor și pe segmentul tehnologiilor de conectare. ”Modificările în Directiva europeană privind mobilitatea electrică prevede obligația dotării parcărilor noi cu infrastructura necesară pentru stațiile de încărcare a mașinilor electrice”, a reamintit Cătălin Lepinzean, Business Development Manager.

Phoenix Contact produce componente pentru stații electrice și le pune la dispoziția integratorilor pentru construcția de infrastructură electrică. Prezentând portofoliul companiei, precum și pachetul software care asigură interfața cu clienții, reprezentantul Phoenix Contact s-a referit și la pachetele care asigură siguranța în comunicații și securitate cibernetică.

DESCARCĂ PREZENTAREA LUI CĂTĂLIN LEPINZEAN

”Am crescut constant baza de colaborare cu integratorii care dezvoltă propriile stații de încărcare și infrastructură. Dinamica de creștere a cererii e foarte mare și trebuie să gândim soluții pe termen lung”, a susținut Cătălin Lepinzean.

Tehnologii pentru valorificarea energetică a deșeurilor

Control Point a fost înființată în 2005 și activează în domenii precum automatizări industriale, instalații electrice și soluții fotovoltaice, iar firma brașoveană ar dori să aibă mai multe proiecte locale. ”Momentan, cele mai multe proiecte sunt realizate în afara României. Suntem parteneri Valmet pentru soluții de automatizare. Am pornit de la soluții de automatizare, iar ulterior am dezvoltat și alte soluții, inclusiv în sectorul agroindustrial. Avem foarte multe proiecte în zona de vest a Europei, ne-am bucura să avem mai multe proiecte și în România”, spune Daniel Bertalan, reprezentant Control Point.

Grupul Control Point are proiecte implementate în zona termiei și hidro, dar și în alte zone ale pieței energetice. ”De câțiva ani am avut foarte multe proiecte pe biomasă și energie din deșeuri. Am implementat proiecte pe tot ceea ce înseamnă turbine de gaz, biomasă, biogaz, iar pe partea de agro avem câteva proiecte implementate pe automatizări de silozuri. Anul trecut a existat un proiect la Satu Mare, Control Point fiind subcontractor pentru instalații electrice și automatizare”.

DESCARCĂ PREZENTAREA LUI DANIEL BERTALAN

Firma este prezentă și în zona valorificării deșeurilor, inclusiv prin producere a biogazului prin flux anaerob, ardere, obținere de ipsos și alte procese. ”Dintr-o tonă de deșeuri municipale neorganice se pot obține circa 1.100 KWh energie electrică, sau încălzire centralizată. Din cenușa procesului de ardere se pot recupera metale feroase și neferoase. În Anglia avem un proiect de 68 MW”. El a prezentat și proiecte ale firmei din zona de utilizare a deșeurilor organice. ”Utilizăm 32.000 tone de biomasă sau deșeuri organice, prin care producem 3,8 milioane mc de biogaz anual sau echivalentul a 660 de KWh energie electrică pe tona de deșeuri”, a mai spus el.

”În Europa de vest de mulți ani se construiesc astfel de centrale, fie cu incinerare, fie cu compostare sau digestie anaerobă, iar speranța noastră este să vedem cât mai multe proiecte implementate și în România”.

EximBank – partener pentru afacerile din energie

”Dacă vorbim de eficiența energetică, aceasta se traduce prin eficiență economică. Tot ceea ce înseamnă protecția mediului, reciclare, sunt lucruri care sunt în ADN-ul nostru, al Eximbank”, a susținut Carmen Liptak, director regional Eximbank. ”În plus, soluțiile de eficiență energetică necesită CAPEX, au nevoie de finanțare. Proiectele pot crește împreună cu noi”, a mai spus Liptak.

Eximbank, bancă cu capital 100% românesc, a accelerat în ultima perioadă activitatea dedicată mediului de afaceri, unde a ajuns prima bancă în segmentul de factoring și a dezvoltat soluții de finanțare rapidă pentru IMM-uri.

DESCARCĂ PREZENTAREA LUI CARMEN LIPTAK

”Încercăm să găsim cele mai bune soluții adaptate proiectelor. Combinăm partea de finanțări cu alți factori, trade finance, cash management și soluții pentru administrarea riscurilor financiare. Oferim credite pentru finanțarea capitalului circulant, pentru investiții și pentru export, iar referitor la soluțiile pentru eficiență energetică, putem folosi credite pentru investiții, atât de către companii, cât și pentru autoritățile locale. Încercăm împreună cu clientul să înțelegem specificul activității, care este cel mai potrivit mod de recuperarea a investiției, cum putem să legăm partea de tenure cu partea de recuperare a investiției”, a mai spus Liptak, detaliind produsele și serviciile Eximbank.

”Susținem tot ceea ce ține de exporturi, inclusiv pentru extinderea în exterior, întrucât avem informații referitoare la bonitatea companiilor, atât în țările UE, cât și non-OECD”, a adăugat directorul Eximbank Timișoara.

Kawasaki militează pentru o distribuție descentralizată

Grupul nipon Kawasaki a intrat pentru prima oară în Europa în 1975, iar în 2018 a deschis biroul din România, care acoperă întreaga Europă de Sud-Est. În contextul în care țările comunității europene se îndreaptă către producerea de energie electrică bazată pe surse regenerabile și au în vedere reducerea emisiilor poluante, echipamentele care utilizează combustibilii clasici trebuie să aibă o eficiență cât mai mare pentru producția de energie electrică, a subliniat Cristian Athanasovici, Business Development Manager la Kawasaki Gas Turbine Europe. ”Kawasaki a dezvoltat soluții cu emisii reduse, între care un echipament pe hidrogen, care se încadrează în zona de soluții regenerabile.”

Un punct sensibil azi în România este alimentarea centralizată cu căldură, a continuat Athanasovici. “Avem soluții și pentru consumatorii individuali de energie, precum campusuri universitare, hoteluri sau aeroporturi. Toate echipamentele și soluțiile pe care le propunem trebuie să fie prietenoase cu mediul – milităm, conform devizei noastre, pentru o planetă mai bună. Privim către o distribuție descentralizată a energiei electrice și am dezvoltat un echipament care arde 100% hidrogen”, a spus Athanasovici, prezentând produsele companiei. Între acestea se numără și turbine cu gaze între 1,7 și 34 de MWe, cu motoare cu ardere internă – de 7,8 MW și, respectiv 5,2 MW; Kawasaki este singurul producător mondial care asigură ambele tehnologii de cogenerare și asigură și soluții pentru apă răcită.

DESCARCĂ PREZENTAREA LUI CRISTIAN ATHANASOVICI

”În ceea ce privește serviciile, asigurăm know-how-ul încă din faza de prefezabilitate, până la implementarea proiectului și ulterior prevedem contracte de mentenanță de lungă durată. Cu ajutorul partenerilor, încercăm să venim și cu finanțări de la guvernul japonez”, a mai spus Athanasovici.

În România Kawasaki a dezvoltat soluții diverse – câteva exemple fiind turbina cu gaze la Chimcomplex, de 7,8 MWe, un proiect la fabrica de BCA de la Călărași dezvoltat cu fonduri europene și un altul dezvoltat pentru sectorul de încălzire centrală la Bacău.

Photon Energy – Asigurăm întreg ciclul de dezvoltare pentru proiectele solare

”Suntem furnizori de tehnologie, investiții și operare – acoperim întreg ciclul de viață, de la punctul zero și până la finalizare”, a spus Lauru Bădiță, Country Manager O&M România. Înființată în 2008, compania Photon Energy are un sediu principal în Olanda, iar biroul din Praga, cu 90 de angajați, reprezintă compania în Europa Centrală și de Est, inclusiv în România. ”Suntem listați la bursele din Varșovia și Praga și avem un parteneriat foarte bun cu cei de la Canadian Solar, cu care dezvoltăm proiecte de un nivel destul de serios – aproape 1,2 GW în Australia”, a mai spus Lauru Bădiță.

În prezent, Ungaria este în special atractivă datorită tarifului fix oferit. ”Sper să dezvoltăm mai multe proiecte și în România. Pe zona de mentenanță punem accent pe soluții personalizate, avem o experiență de 10 ani, și cum parcurile de la noi au deja cinci-șase ani vechime, putem preveni din timp eventuale defecțiuni de care ne-am lovit în alte țări. Punem accent pe servicii de mentenanță preventivă, servicii garantate de intervenție rapidă, monitorizare, activitate administrativă și suport pentru sistemele de securitate.”

DESCARCĂ PREZENTAREA LUI LAURU BĂDIȚĂ

Photon Energy a dezvoltat un departament dedicat pe zona de monitorizare și control, cu care poate să urmărească din dispecerat toate parcurile aflate în monitorizare: „orice eroare se poate vedea în timp real”. “Avem un soft propriu, clienții și tehnicienii pot vizualiza online ce se întâmplă cu producția, pe diverse perioade de timp. De asemenea, divizia specializată Inverter Cardio poate repara invertoare de string, în doar câteva zile. Avem peste 4.000 de invertoare reparate la activ, din diverse mărci”, a mai spus Bădiță.

Eaton: Eficiența energetică înseamnă reduceri de costuri

Cătălin Crivineanu, Partner Account Manager, Power Quality Department, Eaton Electric România, a pornit de la prognozele privind creșterea cererii de energie electrică, în condițiile în care deja astăzi și tot mai mult pe viitor, “totul este posibil datorită energiei”.

Eaton este o companie specializată în managementul energiei, iar la nivel global este unul dintre principalii producători de componente industriale și comerciale. ”În timp, prin achiziții, Eaton a devenit un lider de piață, oferind cea mai completă ofertă electrică, plecând de la sisteme de distribuție a energiei, la sisteme anti-incendiu, de iluminat și control”, a spus Crivineanu.

DESCARCĂ PREZENTAREA LUI CĂTĂLIN CRIVINEANU

El a prezentat gama de produse disponibile a Eaton pentru eficiență energetică, cu accent pe convertizoarele de frecvență, sisteme de UPS și soluții de stocare a energiei, pentru a reduce consumul din rețele.

Teorie și practică pentru eficiență energetică

Prof. Nicolae Muntean, Ph. D., de la Universitatea Politehnica Timișoara, Departamentul Inginerie Electrică și reprezentant Tehnoconcept, a prezentat trei proiecte pe care le-a coordonat.

Tehnoconcept este o companie de consultanță, proiectare și instruire în domeniul ingineriei. Compania este partener Siemens în domeniul ingineriei electrice și, în același timp, este auditor complex acreditat de către ANRE. Tehnoconcept oferă consultanță pentru proiecte de eficientizare energetică în mediul industrial, pornind de la identificarea problemei tehnice, până la elaborarea și implementarea soluției de rezolvare a acesteia și monitorizarea post-implementare a rezultatelor.

Unul din proiectele implementate a vizat creșterea eficienței energetice prin implementarea acționărilor electrice cu turație variabilă la Combinatul Azomureș. Proiectul realizează economii de energie care variază între 20% și 50%.

DESCARCĂ PREZENTAREA LUI NICOLAE MUNTEAN

Un alt proiect prezentat se referă la conversia și stocarea energiei folosind tehnologii de tip „smart grid”. Obiectivele studiului teoretic și experimental se referă la implementarea distribuției energiei electrice în curent continuu, cu integrarea producției distribuite din surse regenerabile, asistată de medii de stocare și tehnologii informaționale.

Conferința a fost organizată de energynomics.ro cu susținerea partenerilor noștri: ABB România, Control Point powered by Valmet, EximBank, Eaton Electric, Kawasaki Gas Turbine Europe GmbH, Phoenix Contact, Photon Energy.

Au asistat la prezentări și au participat la discuții peste 30 de persoane, reprezentanți ai unor organizații precum ABB Romania, Asociația pentru Managementul Energiei Timiș, Bjorn Heizung, Control Point, Delgaz Grid, E.ON Romania, Eaton Electric, ESAPRO Optimization & Management, ETA2U Innovation, Euro Green Energy, EximBank, Expert Petroleum, Kawasaki Gas Turbine Europe GmbH, Melbo Instal SRL, Phoenix Contact, Photon Energy, Universitatea Politehnica Timișoara, Prime Telecom, Rompetrol, Zoppas Industries Romania.

Despre campanie

În intervalul februarie-noiembrie 2019, am programat 7 conferinţe menite să informeze cu privire la necesitatea și beneficiile aplicării auditurilor energetice, cu exemple de acțiuni și tehnologii pentru creșterea eficienței energetice.

În fiecare eveniment, vorbitorii invitaţi abordează teme precum: legislaţie şi reglementare în domeniul eficienţei energetice, finanţarea proiectelor de eficienţă energetică şi sprijinul de care pot beneficia autorităţile publice şi întreprinderile mici şi mijlocii.

Conferinţele anului 2019

Conferinţele din cadrul campaniei “Eficienţă energetică pentru rezultate care contează”, se bucură de susţinerea partenerilor strategici: ANRE, AIIR-FV, #better, SAMER.

Share.