Acasă » Petrol și Gaze » Sindicaliştii FSLI Petrol Energie au pichetat joi unul dintre sediile grupului GSP

Sindicaliştii FSLI Petrol Energie au pichetat joi unul dintre sediile grupului GSP

30 noiembrie 2020
Explorare și producție
energynomics

Membrii Federaţiei Sindicatelor Libere şi Independente Petrol Energie (FSLI) au pichetat joi unul dintre sediile grupului de firme GSP, conform Agerpres. Participanţii la pichetare au solicitat respectarea drepturilor din Contractul Colectiv de Muncă (CCM) de la data transferului de la OMV, cerând respectarea legii şi rezolvarea imediată a tuturor disfuncţionalităţilor.

Potrivit unui comunicat al FSLI Petrom Energie, remis joi seara, protestul vine în continuarea numeroaselor activităţi întreprinse de reprezentanţii Federaţiei, precum notificarea angajatorului, încercarea de a rezolva situaţia pe cale amiabilă în întâlnire comună propusă de sindicat, formularea mai multor adrese către Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa sau transmiterea unui memoriu către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

„Cu toate că OMV Petrom avea cunoştinţă de problemele angajaţilor transferaţi la GSP Offshore, a fost nevoie să se declanşeze proteste de stradă, să se trimită comunicate de presă şi o scrisoare deschisă pentru ca reprezentanţii conducerii OMV Petrom să notifice contractorul GSP Offshore cu privire la respectarea drepturilor angajaţilor. Cam târziu, spunem noi, dar mai bine mai târziu decât niciodată! Acţiunea desfăşurată astăzi (joi, n.r.) este primul protest în stradă din programul de manifestaţii publice care vor avea loc în mai multe locaţii care vor fi anunţate din timp. Întregul program de proteste este adaptat reglementărilor legale şi recomandărilor generate de contextul creat de pandemia COVID-19, protecţia şi siguranţa participanţilor fiind prioritare”, se menţionează în comunicat.

Pe de altă parte, marţi, Grup Servicii Petroliere a respins acuzaţiile reprezentanţilor FSLI Petrol Energie pe care le-a calificat drept „denigratoare” şi a afirmat că majoritatea acestora sunt supuse atenţiei justiţiei.

„GSP respinge cu fermitate acuzele denigratoare din scrisoarea deschisă (a FSLI Petrol Energie n.r.), menite să dezinformeze şi să mintă opinia publică, într-un mod grosolan. Majoritatea acestor enormităţi sunt supuse atenţiei justiţiei, demers în care intenţionăm să demonstrăm, fără urmă de îndoială, inclusiv reaua credinţă a detractorilor noştri”, au menţionat reprezentanţii GSP, conform unui drept la replică remis Agerpres.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *