Shell renunţă la planurile de achiziţie a unui pachet în KazMunayGas

0

Grupul petrolier anglo-olandez Royal Dutch Shell Plc. a renunţat la planurile care prevedeau achiziţionarea unei participaţii la grupul KazMunayGas, proprietarul KazMunayGaz International, în urma procedurilor de due diligence care au inclus şi discuţii cu privire la riscul de corupţie la compania petrolieră deţinută de statul kazah, au declarat pentru Bloomberg surse din apropierea acestui dosar, potrivit Agerpres.

Potrivit acestor surse, cabinetul american de avocatură Debevoise & Plimpton LLP a efectuat procedurile de due diligence şi în cursul investigaţiei a discutat şi despre controlul informal pe care unul din ginerii preşedintelui Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev, îl exercită asupra producătorului de petrol şi gaze naturale KazMunayGas.

Shell analiza posibilitatea de a prelua o participaţie la KazMunayGas înaintea unei programate oferte publice iniţiale. În schimb, Shell a acceptat să ajute KazMunayGas să îşi îmbunătăţească guvernanţa corporativă.

Shell, al doilea mare producător mondial de petrol, are deja o prezenţă semnificativă în Kazahstan, unde lucrează cu KazMunayGas la zăcămintele Kashagan şi Karachaganak.

Compania naţională de petrol şi gaze KazMunayGas face parte dintr-un amplu program de privatizare şi reforme lansat de preşedintelui Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev, în 201,5 după ce scăderea preţului petrolului a afectat economia kazahă dependentă de exporturile de materii prime.

Ginerele lui Nazarbaev, Timur Kulibayev a plecat din postul de prim vice-preşedinte al KazMunayGas în 2005, însă există dovezi că a păstrat legătura cu compania. Kulibayev a devenit preşedinte al asociaţiei Kazenergy, un grup de producători de energie care fac legătura cu Guvernul de la Astana, conform Bursa.

Bloomberg subliniază că unul dintre cei opt membri care formează boardul KazMunayGas este un director de la Kazenergy în timp ce unul dintre cei şapte membri ai consiliului de administraţie al KazMunayGas a venit de la o companie deţinută de Timur Kulibayev.

În 2014, au apărut informaţii că Timur Kulibayev deţine o participaţie la KazStroyService, o companie de servicii petroliere cu venituri anuale de 1,2 miliarde dolari. Unul dintre cele mai mari proiecte ale acestei companii a fost o conductă de 644 kilometri construită în 2013 şi 2014 pentru o societate mixtă din care face parte şi KazMunayGas. Potrivit declaraţiilor financiare ale Steppe Capital, compania holding a lui Timur Kulibayev, acesta deţinea la finele anului 2016 o participaţie de 32,2% la KazStroyService Global BV. La rândul său, agenţia de evaluare financiară Moody’s Investors Service susţinea în 2014 că KazStroyService „are practic o poziţie de monopol pe piaţa de inginerie, achiziţii şi construcţii de instalaţii de petrol şi gaze din Kazahstan”.

Share.

Lasă un comentariu