Acasă » Electricitate » Schneider Electric a primit premiul pentru Eficiență Energetică Industrială la Târgul de la Hanovra, cu noul întrerupător de medie tensiune

Schneider Electric a primit premiul pentru Eficiență Energetică Industrială la Târgul de la Hanovra, cu noul întrerupător de medie tensiune

21 iulie 2020
Electricitate
energynomics

Schneider Electric a câștigat premiul pentru eficiență energetică industrială, în categoria “Economie energetică”, pentru noul său comutator SM AirSeT, o tehnologie verde, digitală, de medie tensiune. Inovația companiei face posibilă încetarea utilizării gazului cu efect de seră hexafluorură de sulf (SF6), actualmente prezent în echipamentele electrice utilizate pentru alimentarea rețelelor și instalațiilor electrice industriale.

Premiul pentru eficiență energetică industrială recompensează angajamentul companiilor de a investi și aplica soluții eficiente din punct de vedere energetic. În colaborare cu o companie independentă de cercetare de piață și consultanță, EUPD Research, premiul a fost acordat de Deutsche Messe în cadrul HANNOVER MESSE Digital Days. Pentru desemnarea unui câștigător, juriul a luat în considerare gradul de inventivitate, contribuția în ceea ce privește eficiența, beneficiile economice și caracteristicile de sustenabilitate socială.

“Pe măsură ce electrificarea crește în întreaga lume, iar energiile regenerabile continuă să se dezvolte, este nevoie de mai multe dispozitive de control de medie tensiune. Cu noua noastră tehnologie care înlocuiește gazul cu efect de seră cu aer, am realizat un pas important către decarbonizarea rețelei și crearea de sisteme de alimentare cu adevărat verzi”, a declarat Frederic Godemel, Executive Vice President of Power Systems la Schneider Electric.

Comutatorul SM AirSeT de medie tensiune folosește un sistem de izolare cu aer, combinat cu noua tehnologie de întrerupere a vacuumului Shunt (SVI). Aceasta permite adoptarea tehnologiei ecologice, menținând în același timp avantajele amprentei fizice compacte, rentabilitatea și modul de operare fiabil al echipamentelor tradiționale, bazate pe SF6.

“Înlocuirea gazului SF6 cu aer în comutator contribuie la creșterea durabilității industriei energetice. Schneider Electric a dezvoltat o soluție inovatoare plug-and-play, demonstrând totodată utilitatea ei în diferite proiecte”, a declarat Martin Ammon, Managing Partner și Head of Energy Industry la EuPD Research.

Un proiect deosebit este reprezentat de compania de servicii electrice EEC ENGIE în Noua Caledonie. În ceea ce privește decarbonizarea rețelei, SM AirSeT își dovedește deja valoarea.

Schneider Electric a finalizat și alte proiecte pilot de succes pentru noua sa gamă de produse de medie tensiune SM AIrSeT fără SM6, pentru numeroase alte companii de energie electrică, inclusiv E.ON în Suedia și GreenAlp în Franța. Alte proiecte pilot sunt în curs de derulare, inclusiv în rețelele private de energie pentru aplicații comerciale și industriale.

Premiul pentru eficiență energetică industrială vine pe baza unei recunoașteri anterioare: În luna mai, tehnologia SM AirSeT de la Schneider Electric a fost recompensată la IF Design Award. De asemenea, a fost nominalizată pentru un alt premiu industrial acordat anul acesta de către Deutsche Messe, HERMES Award, unde s-a plasat printre ultimii trei finaliști.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *