Schimbări în managementul Electrica: final de mandat pentru A. Borislavschi, D. Meșca preia conducerea Electrica Furnizare

0

Fostul secretar de stat Darius Meșca a preluat conducerea Electrica Furnizare

Darius Dumitru Meșca este noul Director General al Electrica Furnizare, companie din grupul Electrica. Mircea Pătrășcoiu rămâne Director General Adjunct, potrivit informațiilor publicate pe site-ul societății.

Absolvent al Universității Petrol-Gaze Ploiești, Doctor Inginer, Meșca a fost, în perioada 2005-2009, Secretar de stat responsabil de coordonarea Sectorului Energetic Național. A preluat conducerea societății FDEE Electrica Distribuție Muntenia Nord SA, pentru un mandat finalizat cu succes după 4 ani, potrivit CV-ului publicat pe site-ul Electrica Furnizare citate de investenergy.ro.

Din martie 2017 s-a alăturat echipei Electrica Furnizare, iar din februarie 2019 a ocupat poziția de director general adjunct. A coordonat totodată activitatea de operațiuni comerciale a sucursalei SFEE Muntenia Nord. Începând cu anul 2013 și până în prezent este membru în Consiliul de Administrație al companiei S.C. Conpet S.A., principalul transportator de petrol din România.

Alexandra Borislavschi și-a încheiat mandatul în cadrul Electrica

Alexandra Borislavschi și-a încheiat, în data de 2 august 2019, mandatul de 4 ani de Director Executiv Guvernanță Corporativă și M&A în cadrul Electrica.

Din august 2015, Alexandra Borislavschi a coordonat, în calitate de Director Executiv, Direcția Strategie și Guvernanță Corporativă, iar începând cu data de 1 mai 2017 a ocupat funcția de Director al Direcției Guvernanță Corporativă și M&A.

Alexandra s-a alăturat echipei Electrica în iunie 2013, ca Director adjunct în Direcția Economică și Afaceri Corporatiste și, din februarie 2014, a ocupat funcția de Director de Guvernanță și Finanțe Corporative.

Cel mai important proiect pe care l-a gestionat a fost oferta publică primară inițială de 105% din capitalul social, în perioada octombrie 2013 – iulie 2014, care s-a încheiat cu succes prin listarea duală a Electrica pe Bursa de Valori București și pe London Stock Exchange, reprezentând cea mai mare ofertă publică din România până în acest moment.

“În numele companiei, îi mulțumesc Alexandrei pentru tot ceea ce a realizat, în ultimii șase ani, în cadrul echipei Electrica, unde a avut o contribuție importantă în special în procesul de listare a companiei. Acum, la încheierea mandatului, îi urez, în numele tuturor colegilor, succes în toate proiectele viitoare”, a spus Corina Popescu, Director General Electrica.

Share.

Lasă un comentariu