Scandalul Dieselgate: Opel, sub percheziție

0

Sediul Opel din Russelsheim a fost pecheziționat luni, anchetatorii căutând probe legate de o eventuală păcălire a testelor de emisii pentru mașinile diesel, scrie AFP, care citează surse din Poliție. Reuters citează publicația Bild care scrie că și sediul din Kaiserslautern a fost percheziționat. Opel confirmă perchezițiile și spune că va coopera în totalitate cu autoritățile.

Bild scria că 95.000 de vehicule Opel Insignia, Zafira și Cascada ar fi vizate pentru a se verifica dacă cei de la companie au folosit software ilegal care să păcălească rezultatul testelor de emisii. Sunt vizate mașini din 2012, 2014 și 2017.

Un procuror citat de Bild spune că este investigată o posibilă fraudă, conform Hotnews.ro.

Numele Opel a fost foarte rar adus în prim-plan în scandalul Dieselgate, care a vizat mai ales Volkswagen.
Opel a fost preluată în 2017 de francezii de la PSA Peugeot-Citroen.

Share.

Lasă un comentariu