Acasă » Electricitate » Saxo: Acțiunile Tesla, cele mai tranzacționate atât la nivel global, cât și în România

Saxo: Acțiunile Tesla, cele mai tranzacționate atât la nivel global, cât și în România

25 octombrie 2020
Electricitate
energynomics

Bogdan Tudorache

Acțiunea politică agresivă din prima jumătate a anului a băncilor centrale și a guvernelor a determinat o revenire puternică pe piețele de acțiuni și o convingere generală că lumea va depăși criza Covid cu mai puține daune decât din criza financiară din 2008. Acțiunile au recuperat pe deplin pierderile la nivel global din timpul primului val al pandemiei, în ciuda veniturilor corporative globale care s-au prăbușit cu 56%, susține Peter Garnry, Șef strategie acțiuni, Saxo Bank.

Astfel, cele mai tranzacționate acțiuni din România, prin intermediul Saxo, au fost Tesla, Microsoft, Apple, Amazon și Nvidia, în al treilea trimestru al anului. Pe plan mondial, cele mai tranzacționate acțiuni au fost Tesla (+92 pct.), Apple (+28 pct.), Amazon (+12 pct.), Microsoft (+4 pct.) și Nio (+175 pct.).

”Așteptările sunt ridicate în prezent, în al treilea trimestru de profit, estimările sugerând o creștere de 106% a câștigurilor trimestriale, plus atingerea unui nou maxim istoric în al patrulea trimestru al anului 2021. Dacă sectorul corporativ va oferi acest reviriment, piața globală de capital va fi evaluată la 19,3x câștiguri în 2021. Nu este o evaluare nerezonabilă, având în vedere alternativele din piața obligațiunilor”, a mai spus Garnry.

Astfel, ”Elon Musk poate sărbători încă un trimestru impresionant în care acțiunile au crescut cu aproape 100%. Chiar dacă „Battery Day” nu a dezvăluit tehnologia revoluționară pe care o sperau mulți investitori Tesla, acțiunile și-au continuat creșterea explozivă, în ciuda faptului că pandemia a lovit producția și consumatorii la scară globală”.

În același timp, ”Tesla ar putea fi vedeta pentru piața EV, dar Nio face minuni în umbră. Compania auto chineză are un sistem de fabricație și livrare bine pus la punct și domină piața chineză, având planuri de intrare pe piața auto europeană. Dar, în ciuda unui uimitor 175% al creșterii acțiunilor în T3, mulți analiști văd semne ale unei potențiale bule pe piața vehiculelor electrice”, a mai comentat analistul Saxo Bank.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *