SAPE cere Electrica 800 mil. euro daune, oferă 50.000 euro noilor avocați

0

Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), compania desprinsă din Electrica înainte de privatizarea acesteia, achiziționează servicii de consultanță, asistență și reprezentare juridică pentru soluționarea dosarului nr.46365/3/2016 privind obligativitatea aducerii la îndeplinire a unor decizii a Curții de Conturi. SAPE apelează, din nou, la serviciile avocaților specializați. Valoarea estimată a achiziției serviciilor de consultanță, asistență și reprezentare juridică este de 50.000 euro fără TVA.

Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie cere daune de 800 milioane euro pentru neîndeplinirea obligațiilor post-privatizare, conform investenergy.ro.

Anterior înființării SAPE, Curtea de Conturi  a efectuat controale, în cursul anilor 2012 și 2013, în legătură cu cele cinci contracte de privatizare în care Electrica deținea calitatea de vânzător, verificând modul de îndeplinire de către părți a clauzelor cuprinse în respectivele contracte.

În sarcina Electrica și apoi a SAPE au fost dispuse măsuri de determinare şi recuperare a prejudiciului născut ca urmare a nerespectării drepturilor şi obligaţiilor prevăzute în Contractele de privatizare încheiate de Electrica.

După efectuarea mai multor demersuri legale, singura soluție identificată de SAPE pentru recuperarea prejudiciilor constate de Curtea de Conturi a fost de a se îndrepta împotriva persoanelor care, în orice fel, au favorizat/contribuit la crearea abaterilor constatate și, implicit, la nașterea și/sau nerecuperarea prejudiciilor, precizează un document al companiei.

Acțiunea de chemare în judecată a autorilor faptelor ilicite creatoare de prejudicii în patrimoniul statului român nu a fost însă realizată la timp, ca urmare a unei inacțiuni, pasivități, de care se fac vinovate Electrica, Ministerul Economiei și Ministerul Energiei, instituții responsabile de buna gestiune a participațiilor statului după privatizare, precum și de monitorizarea procesului de post-privatizare în privința modului de îndeplinire a obligațiilor izvorâte din contractele de privatizare, susțin reprezentanții SAPE.

Share.

Lasă un comentariu