RWEA: 1.200 MW în 2030, prea puțin; strategia energetică – teorie contradictorie, scumpă pentru consumatori

1

RWEA – Asociația Română pentru Energie Eoliană își exprimă preocuparea față de Strategia Energetică propusă de Ministerul Energiei, care ignoră tendințele tehnice, economice și climatice actuale și propune măsuri în contradicție cu obiectivele declarate, în detrimentul consumatorilor, a anunțat Asociația.

”Astfel, Strategia pare o colecție a planurilor de dezvoltare depășite moral ale firmelor cu capital de stat, planuri vechi cu potențial de realizare discutabil, omițând energia eoliană, singura tehnologie care a demonstrat că a respectat obiectivele ultimei strategii adoptate în România, instalând capacitatea prevăzută și aducând în România progres tehnologic; a creat meserii și școli profesionale; și-a îmbunătățit performanta tehnica în pofida unui cadru de reglementare creat pentru tehnologii convenționale și și-a redus costurile în ciuda pierderilor suferite ca urmare a modificărilor repetate aduse schemei de suport, pierderi care au depășit 25% din capitalul investit”.

Documentul Strategiei Energetice prevede o capacitate adițională de energie eoliană de aproximativ 1.200 MW până în 2030, un obiectiv prea puțin ambițios față de beneficiile pe care această tehnologie le aduce consumatorilor.

Energia eoliană a devenit cea mai ieftină formă de generare a energiei, cu un cost mediu de instalare în România de aproximativ 1.080 Euro/kW și un cost egalizat al energiei (LCOE) de aproximativ 52 Euro/MWh pe perioada de analiza a Strategiei.

Un studiu RWEA realizat cu sprijinul Deloitte, ale cărui date au fost trimise Ministerului Energiei în documentul de poziție la Strategia Energetică, arată oportunitatea tehnică și economică pentru capacități adiționale din surse eoliene de cel puțin 3.000 MW în orizontul de timp al Strategiei, ce vor crea o valoare adăugată de peste 5 miliarde de Euro în perioada 2021 – 2030, în timp ce impactul investițiilor legate de dezvoltarea surselor regenerabile de energie va atinge 350 miliarde de Euro în perioada analizată.

Share.

1 Comment

  1. Ceea ce spune RWEA/Deloitte, in mare, la odul foarte general,este adevarat….dar, Totusi, prima optiune, ramine conversia lignit-gaze (asa cum foarte bine a propus ESCOROM spre dezbatere publica mai deunazi). Motivatia este simpla: LCOE (levelized cost of energy, pentru cei ce nu sunt familiarizati cu termenul) rezulta sub cei 52 EUR/MWh cit este indicat de RWEA pentru energia eoliana astazi ! (chiar cu gaz din Marea Neagra la 260 EUR/’000Nm3 !, pentru ca conversia are un cost de <350 EUR/KW instalat, fata de eolian de 1080 EUR/KW !) Deci, ca optiune de "least cost" conversia (sau repowering) ramine prima optiune si asta va aduce in system ~5000 MW, energie curate, ieftina si, mai ales, in baza. Daca consideram ca TG au flexibilitatea foarte mare, "balancing-ul" devine o problema lejera si face din Tarnita un subiect inutil.
    Deci, energia eoliana, trebuie dezvoltata in acest context, dar, mai ales, trebuie sa se combine in centrale "virtuale" chiar cu unitatile convertite la gaz !…apoi, marea directive pentru eolienne este sa intre in piata caldurii…nu numai a electricitatii si sa produca energie termica in cogenerare (tehnologia CHP-Battery), folosind energia din piata de echilibrare si pentru inclazire (decarbonizarea sistemelor de termoficare)…

Lasă un comentariu