Acasă » Petrol și Gaze » Rusia susține că OPEC și aliații săi ar putea decide majorarea producției de țiței

Rusia susține că OPEC și aliații săi ar putea decide majorarea producției de țiței

10 aprilie 2019
Consumatori
energynomics

Rusia vrea ca la reuniunea din 25-26 iunie cu Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) să se decidă majorarea producției de țiței datorită îmbunătățirii condițiilor de pe piețe și a scăderii stocurilor, a indicat luni Kirill Dmitriev, șeful Fondului rus pentru investiții directe, transmite Reuters.

Dmitriev a fost primul oficial rus care în 2016 a previzionat un acord cu OPEC și de atunci a sprijinit înțelegerea, în pofida presiunilor producătorilor de țiței din Rusia, care cereau retragerea din acord.

În ultimele luni Dmitriev declara că este prea devreme să se renunțe la acordul de reducere a producției de țiței, sprijinind astfel poziția Arabiei Saudite, liderul OPEC.

Dar luni, într-o aparentă schimbare de poziție, șeful Fondului rus pentru investiții directe a declarat că, după luna iunie, ar putea să nu mai fie necesare reduceri ale producției, potrivit Agerpres.

„Este destul de posibil ca, ținând cont de îmbunătățirea condițiilor de pe piețe și de scăderea stocurilor, OPEC și aliații săi să decidă în iunie să renunțe la reducerea producției și, în consecință, să majoreze producția de țiței. Decizia nu va însemna sfârșitul acordului ci o confirmare că participanții își vor continua eforturile coordonate atunci când este important nu doar să reducă ci și să majoreze producția de țiței, în funcție de condițiile de pe piață”, a afirmat Dmitriev la o conferință desfășurată la Moscova.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *