Rosatom a depus o ofertă pentru construcţia centralei nucleare de la Belene

0

Compania rusă de stat Rosatom a anunţat că a depus o ofertă pentru a deveni investitor strategic în proiectul care vizează construcţia unei centralei nucleare la Belene (Bulgaria), informează Itar Tass.

Procedura de selecţie pentru alegerea unui investitor strategic la centrala de la Belene a fost publicată în jurnalul oficial al Uniunii Europene în data de 22 mai 2019. Termenul limită pentru depunerea scrisorilor de interes expiră luni seară.

“Compania de stat Rosatom a prezentat o ofertă în cadrul procedurii pentru selectarea unui investitor strategic la proiectul centralei nucleare de la Belene”, a informat compania rusească într-un comunicat de presă, adăugând că oferta sa a fost acceptată de compania energetică bulgară NEK.

Autorităţile de la Sofia vor să găsească un investitor dispus să relanseze proiectul centralei nucleare de la Belene, un oraş pe malul Dunării, un proiect ale cărui costuri sunt estimate la cel puţin la 10 miliarde de euro, conform Agerpres.

Share.

Lasă un comentariu