Acasă » Electricitate » Românii au cumpărat anul acesta 700 de autoturisme electrice și hibrid

Românii au cumpărat anul acesta 700 de autoturisme electrice și hibrid

25 octombrie 2016
Electricitate
energynomics

Aproape 700 de autoturisme electrice și hibrid au fost comercializate în România, în primele nouă luni din 2016, în creștere cu 108,1% față de aceeași perioadă din anul anterior, când numărul acestora era de 333 de unități, relevă datele Asociației Producătorilor și Importatorilor de Autoturisme (APIA), citate de Agerpres.

Conform statisticii, din ianuarie până în septembrie 2016, comparativ cu același interval din anul precedent, pe segmentul autoturismelor hibride, vânzările au crescut cu 88,7%, până la 78 de exemplare, în timp ce în cazul mașinilor electrice majorarea este de 129,4%, respectiv 615 unități.

În perioada ianuarie — septembrie 2016, vânzările de autovehicule ecologice au reprezentat echivalentul a 0,8% din totalul autoturismelor noi comercializate la nivel național.

Totodată, la nivelul lunii septembrie din acest an, au fost vândute 123 de mașini ecologice, în scădere cu 26,78% față de luna anterioară, când s-au înregistrat 168 de unități comercializate.

De asemenea, în primele nouă luni din acest an, statistica arată că au fost achiziționate 693 de autoturisme hibride și electrice, în creștere cu circa 108,1%, în comparație cu același interval din 2015, când numărul acestora era de 333 de unități.

În topul celor mai comercializate mărci auto electrice 100%, din ianuarie până în septembrie, primul loc este ocupat de BMW, cu 35 de unități, urmată de Volkswagen (10 unități), Mercedes-Benz și Volvo (câte 9), Mitsubishi (6), Renault (3) și Porsche (2).

În același timp, cele mai multe mașini hibride comercializate în România, în primele 9 luni, sunt înregistrate în dreptul mărcii Toyota (483 unități), urmată de Lexus (116) și Land Rover (4).

Datele APIA relevă că, pe întreg anul 2015, numărul autovehiculelor electrice și hibride noi vândute în România a fost de 495 de unități, mai mult decât dublu (110%) comparativ cu anul 2014, când au fost comercializate 236 de unități.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *