România va putea încasa fonduri europene prin PNRR în primii doi ani, dacă sunt îndeplinite anumite reforme

0

România va putea încasa fonduri de la Comisia Europeană, în primii doi ani, în baza îndeplinirii unor paşi sau a unor reforme care nu sunt bazate pe proiecte, a anunţat secretarul de stat în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marius Vasiliu, în cadrul consultărilor privind actualizarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Aceste sume vor putea fi considerate avans pentru reformele asumate, dacă acestea sunt precedate de crearea unui cadru instituţional şi legislativ prin politici, strategii sau acte normative.

Potrivit sursei citate, PNRR şi reformele finanţate pot fi implementate până la 31 august 2026.

Consultările pentru actualizarea PNRR au continuat joi la sediul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene prin dezbaterea propunerilor pentru următoarele domenii: mediu de afaceri, ecosisteme antreprenoriale, respectiv cercetare, inovare, digitalizare.

În cadrul dezbaterilor, Marius Vasiliu, secretar de stat MIPE, a insistat asupra importanţei pe care o are PNRR din perspectiva reformelor necesare României. “Faţă de ceea ce am precizat ieri privind criticile Comisie Europene asupra bucăţilor transmise, încercăm să corelăm lista de investiţii cu prevederile Regulamentului şi cu solicitările Comisiei Europene”, a declarat secretarul de stat MIPE.

În cadrul dezbaterii privind Mediu de afaceri, ecosisteme antreprenoriale, reprezentanţii Ministerului Economiei au propus ca prin intermediul PNRR să fie finanţate instrumente financiare, dar şi simplificarea vieţii antreprenorilor prin digitalizare.

Share.

Lasă un comentariu