România va beneficia de 30 de miliarde de euro prin Mecanismului de Redresare și Reziliență

0

Europarlamentarul Dragoş Pîslaru (Renew Europe) a anunţat că Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă de 672,5 miliarde euro pentru combaterea efectelor pandemiei COVID-19 şi relansarea economică a Uniunii a fost adoptat în Comisiile ECON-BUDG.

“A fost o zi cu emoții, dar a meritat așteptarea! Comisiile ECON-BUDG tocmai ne-au acordat votul de încredere cu o majoritate covârșitoare pe Mecanismul de Redresare și Reziliență! Mandatul Parlamentului European a fost oficial adoptat cu 84 de voturi din 99, mergem la negocieri cu Consiliul și Comisia”, a anunțat Pîslaru, conform financialintelligence.ro.

Cel mai important instrument financiar al UE pune la dispoziția statelor membre 672,5 miliarde euro pentru combaterea efectelor pandemiei COVID-19 și relansarea economică a Uniunii. România va beneficia de 30 de miliarde de euro pentru a realiza reforme și investiții în sectoare cheie pentru economie și social, a mai scris el.

”Contribuția Renew Europe la definirea obiectivelor a fost una semnificativă, Parlamentul a adoptat propunerea noastră de a avea 6 piloni principali care să se regăsească în planurile naționale ale statelor membre”.

Parlamentul European propune:

  • Minimum 269 miliarde de euro alocate pentru măsuri privind clima și biodiversitatea
  • Minimum 134,5 miliarde de euro alocate pentru măsuri digitale
  • Minimum 47 miliarde de euro alocate către generația viitoare – Next Generation (măsuri pentru tineri și copii)
  • Conformitate cu principiul „do no significant harm” și o nouă metodologie de monitorizare a acțiunilor de luptă împotriva schimbărilor climatice
  • Legitimitate democratică sporită a regulamentului – un rol mai clar al Parlamentului European
  • Sancțiuni pentru statele membre care nu respectă statul de drept.
Share.

Lasă un comentariu