Acasă » Petrol și Gaze » România poate importa GNL provenite din SUA prin intermediul Ucrainei

România poate importa GNL provenite din SUA prin intermediul Ucrainei

3 septembrie 2019
Import-Export
energynomics

România se poate număra printre beneficiarii unui transport maritim de gaze naturale lichefiate (GNL) provenite din Statele Unite care va ajunge în noiembrie în Polonia, unde marfa va fi regazeificată, iar de acolo în Ucraina. Afirmațiile aparțin unui trader american de profil cu operațiuni extinse în țara vecină, sprijinite și de administrația de la Washington, prin intermediul instituției guvernamentale Overseas Private Investment Corporation (OPIC), conform profit.ro.

Compania americană de trading de gaze cu activități în Ucraina Energy Resources of Ukraine (ERU), parte a ERU Corporation, a semnat foarte recent un acord cu gigantul petrolier de stat al Poloniei, PGNiG. Astfel, polonezii au cumpărat un anumit volum, nespecificat, de gaze naturale lichefiate din SUA, pe care urmează să îl revândă celor de la ERU. Din punct de vedere fizic, LNG-ul va ajunge în noiembrie la terminalul polonez de profil din portul Świnoujście. Acolo, încărcătura va fi regazeificată, după care va fi introdusă, până la finalul anului, în sistemul ucrainean de transport prin punctul de interconectare de la Hermanowice.

Etichete:

Un comentariu la „România poate importa GNL provenite din SUA prin intermediul Ucrainei”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *