Acasă » Interes general » România are nevoie urgent de capacități noi

România are nevoie urgent de capacități noi

4 martie 2019
Interes general
energynomics

România are nevoie urgent de capacități noi, susține secretarul de stat Doru Vișan, care explică faptul că România nu mai dispune demult de cei 24.000 MW instalați cu care este, totuși, înregistrată în statistici. În 2018, vârful de cerere a fost de 9.700 MW, iar capacitatea instalată se apropie de această cifră.

”Dacă dă ordin Dispeceratul, nu putem mișca mai mult de 11.000 MW”, susține, la rându-I, Iulian Iancu, preşedintele Comisiei de Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor.

„Avem o lipsă de 2.000 MW”, le-a spus Doru Vișan, secretar de stat din Ministerul Energiei, participanților la Conferința organizată de CNR-CME cu tema: „Industria energetică românească – trecut, prezent și viitor”.

„La 31 martie se încheie programul de iarnă. Am analizat ce se schimbă în funcționarea sistemului energetic. Grija mea este ce trebuie să facem imediat, să punem ceva în loc. Centralele 3 și 4 de la Cernavodă sunt de perspectivă (anul 2030). Unitățile 1 și 2 de la Cernavodă s-au comportat impecabil în acest an. Centrala de la Iernut –  este obligatoriu să se realizeze rapid, este o necesitate.

”Exemplul Petrom trebuia urmat de mai bine de 10 ani, centrala de 800 MW asigurând flexibilitate, siguranță, răspuns perfect. Nu mai avem nici siderurgie, nici cărbune. A crede că ții huila în viață fără subvenții este o iluzie. Comisia Europeană vine cu o soluție – acordarea de subvenții pe programul de închidere. Mai avem lignit, trebuie să investim în următorii 3 ani să reușim să îl păstrăm. România nu poate pierde lignitul. Centrala de la Rovinari este foarte bună”, a precizat Vișan, conform investenergy.ro.

Acesta a mai semnalat că probleme vor apărea din acest an, urmează să se oprească grupul de la Cernavodă pentru revizie, dar și alte grupuri pe cărbune pentru pregătirea pentru conformitate. În aceste condiții, avem  nevoie de sprijin pentru Grupul 5 de la Rovinari, să îl repunem în operare în 2021, a afirmat reprezentantul Ministerului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *