Acasă » Electricitate » Restructurarea Smart SA și încă 24 de milioane de lei, aprobate după proteste –

Restructurarea Smart SA și încă 24 de milioane de lei, aprobate după proteste –

29 martie 2019
Electricitate
Bogdan Tudorache

Strategia aprobării unor planuri ale companiilor de stat în urma ”presiunii străzii” nu încetează să dea greș. Astfel, după mini-protestul de zilele acestea al câtorva din angajații Smart, filiala de mentenanță a Transelectrica, acționariatul (statul român și Transelectrica) a cedat și a aprobat fonduri de 24 milioane lei pentru filiala lipsită de finanțe.

”Consiliul de administrație al Filialei Societății pentru Servicii de Mentenanță a Rețelei Electrice de Transport ‘Smart’- SA a adus la cunoștința acționarilor societății (CNTEE Transelectrica SA și Statul Român, prin Ministerul Economiei) deteriorarea semnificativă în ultima perioadă a situației financiare a societății, datorată lipsei resurselor financiare pentru plata obligațiilor legale și contractuale scadente, fapt ce a condus la acumularea unui volum total de obligații de plată cu scadența depășită de mai mult de 60 de zile în cuantum de 4,19 milioane de lei”, se arată în comunicatul Transelectrica, remis Bursei de Valori București.

”În aceste condiții, Consiliul de administrație al Smart SA a transmis spre aprobare acționarilor un Program de restructurare economico-financiara a activității Smart SA, ce conține ca element central necesitatea capitalizării Smart în cuantum de 24 de milioane de lei. În considerarea rolului Smart SA de filială de mentenanță a rețelei electrice de transport, precum și datorită importanței deosebite pe care o are asigurarea activităților de mentenanță a rețelei în raport cu siguranța Sistemului Electroenergetic National, conducerea executivă a CNTEE Transelectrica SA a analizat în regim de urgență situația societății și a dispus inițierea demersurilor legale necesare pentru adoptarea măsurilor de soluționare a situației Smart, astfel încât să nu fie pusă în pericol continuitatea activităților de mentenanță și să se combată starea de insolventa a Smart SA.

”În baza art. 121 din Legea societăților nr. 31/1990, acționarii filialei Smart SA, respectiv CNTEE Transelectrica SA și Statul Român prin Ministerul Economiei, s-au întrunit în data de 28 martie 2019 în Adunarea generală a acționarilor, în cadrul căreia a fost aprobat în unanimitate Programul de restructurare economico-financiară a activității Smart SA”, se mai arată în comunicat.

Rămâne de văzut ce va face Smart cu banii.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *