Acasă » Evenimente » Responsabilitate socială – candidaturile anului 2017 la energynomics Awards

Responsabilitate socială – candidaturile anului 2017 la energynomics Awards

16 noiembrie 2017
Evenimente
energynomics

Continuăm să prezentăm candidaturile anului 2017 la premiile energynomics.ro, cu secțiunea Responsabilitate socială. Numai unul dintre proiectele de mai jos va fi recompensat în cadrul Galei din 7 decembrie, dar fiecare companie și toți oamenii implicați în aceste proiecte merită respectul nostru și o promovare cât mai largă. Mulţumim tuturor companiilor şi personalităţilor care s-au implicat în acest efort de conturare a imaginii industriei energetice româneşti în 2017 prin reuşitele sale!

Complexul Energetic Oltenia – Calificarea forţei de muncă tinere

Reformarea sistemului de formare profesională din România este parte a recomandărilor specifice de țară din partea Comisiei Europene. Pregătirea profesională la agenții economici și consolidarea componentei de pregătire practică sunt priorități de dezvoltare, atât la nivel european, cât și la nivel național.

CE Oltenia se implică în mod direct în calificarea forței de muncă tinere în concordanță cu necesitățile pieței muncii, inclusiv pentru asigurarea continuității desfășurării activităților proprii.

CE Oltenia susține învățământul profesional de stat, asigurând condițiile necesare pregătirii practice pentru 164 de elevi, în meseriile specifice domeniului de producere a energiei electrice, respectiv de extracție a lignitului: strungar, sudor, electrician, mecanic utilaje și instalații în industrie, electro-mecanic centrale electrice.

CE Oltenia asigură condițiile materiale necesare (spații de instruire, mijloace de învățământ, utilaje, echipamente), precum și specialiști pentru coordonarea activității de pregătire practică.

CE Oltenia susține învățământul universitar prin asigurarea desfășurării pregătirii practice a studenților, viitori specialiști energeticieni, pe baza convențiilor-cadru încheiate cu peste 10 facultăți din România.

CEZ România – Maratonul Olteniei

Începând cu 2012, în ultimul weekend din august, Grupul CEZ în România organizează la Râmnicu Vâlcea Maratonul Olteniei, un eveniment sportiv dedicat deopotrivă amatorilor și profesioniștilor. Ceea ce diferențiază Maratonul Olteniei de activități similare este caracterul familial al evenimentului, care include atât competiții sportive pentru adulți cât și pentru copii, care susține comunitatea locală și care susține o cauză nobilă.

Taxele de participare la evenimentul de două zile sunt dublate de către Grupul CEZ în România și donate unei cauze sociale menite să contribuie la întărirea și susținerea comunității din Oltenia.

În contextul în care lipsa de sânge pentru transfuzii este una dintre problemele majore la nivel național și una din cele mai critice din Râmnicu Vâlcea, CEZ, alături de comunitatea sportivilor implicați în Maratonul Olteniei, au decis ca prin acțiunile lor să ajute la îmbunătățirea acestei situații. Lunar sunt colectate 400-450 de pungi de sânge, acoperind doar o treime din nevoile de sânge ale Centrului de Transfuzie local. În contextul unei lipse acute de sânge, dotarea Centrului de Transfuzie Sanguină Vâlcea cu echipamentele specializate necesare colectării de sânge în afara centrului, i-ar putea ajută să crească numărul donatorilor acceptați cu până la 50%.

Cu îndemnul “Intră în ritmul naturii”, Grupul CEZ în România a lansat cea de-a cincea ediție a Maratonului Olteniei, cu prima coloană sonoră care reproduce ritmul inimii unor sportivi pe traseul Maratonului. Invitația de a participa a fost acceptată de peste 600 de sportivi înscriși în competiție, numărul de locuri disponibile epuizate cu o săptămână înainte de eveniment. Astfel, 15,000 de Euro au fost donați Centrului de Transfuzii Vâlcea, dintre care 7,500 Euro strânși doar din taxele de participare și donații individuale.

Mai mult, în rândul angajaților Grupului CEZ în România s-a încurajat colectarea de sânge pentru susținerea Centrului de Transfuzie Sanguină Craiova. Peste 120 de angajați s-au implicat în campania de donare de sânge și aproximativ 28 de litri de sânge au fost colectați.

Enel România – Îmbunătățirea accesului la electricitate în cartierul Ferentari

Proiectul pilot din Ferentari, unul din cartierele cele mai stigmatizate din București, unde accesul la energie electrică este limitat din cauza sărăciei. Enel România a colaborat cu două organizații neguvernamentale cu experiență în domeniu (Centrul de politici pentru romi și minorități și Carusel) pentru a proiecta o intervenție comunitară integrată bazată pe 3 piloni: identificarea barierelor în utilizarea în condiții de siguranță a electricității; implicarea comunității și înțelegerea problemelor acesteia; contribuție la rezolvarea unor probleme de interes comun pentru comunitate și Enel.

În urma sesiunilor bi-săptămânale cu tematică energetică desfășurate la „Clubul Mamelor” din Ferentari (grup civic) a devenit evident faptul că mici schimbări în procedurile companiei pot avea un impact extraordinar în viața clienților, în special a celor care deja trebuie să facă față multor provocări în viața de zi cu zi.

Pentru ca procesul de abordare a companiei să devină mai accesibil, a fost identificat un „mediator energetic” al comunității. A fost găsite soluții pentru a ajuta clienți ale căror probleme păreau de nerezolvat, precum prevenirea deconectării prin planuri flexibile de rate, personalizate în funcție de veniturile clienților.

Am descoperit că un mediator energetic al comunității poate fi de mare ajutor, mai ales atunci când se adresează clienților vulnerabili (din punct de vedere al vârstei, sănătății, alfabetizării etc), iar verificarea istoricului locului de consum poate ajuta la conectarea persoanelor care nu dețin drepturi de proprietate etc.

De asemenea, inițiativa a devenit punctul de plecare pentru eforturile mai ample ale Enel privind sensibilizarea cu privire la problema sărăciei vulnerabile a consumatorilor și a energiei. Constatările proiectului pilot vor fi utilizate pentru a îmbunătăți procesele interne ale companiei pentru a satisface nevoile consumatorilor vulnerabili și pentru a lansa recomandări de politici și de reglementare care ar putea conduce la soluții sistemice pentru diferitele probleme cu care se confruntă această categorie de persoane în România.

Enel România – Aplicaţia „Uite, barza!”

Pentru a asigura o mai bună protecție a berzelor care folosesc stâlpii de electricitate ca suport pentru cuiburi și pentru ameliorarea calității serviciului de distribuție prin reducerea numărului de accidente provocate de electrocutarea păsărilor.

Societatea Ornitologică Română și Enel au lansat, în această vară, prima aplicație mobilă din Europa dedicată recensământului de berze albe. Aplicația, disponibilă tuturor utilizatorilor de telefoane inteligente, a contribuit la colectarea datelor despre localizarea și numărul berzelor, dar și despre starea stâlpilor electrici și a cuiburilor.

Campania de recensământ a berzelor efectuată cu ajutorul aplicației „Uite barza!” a durat mai puțin de o lună (6-31 iulie), înainte de migrația păsărilor, dar rezultatele au depășit așteptările inițiale: au fost identificate peste 2800 de cuiburi, dintre care 1070 de noi cuiburi neînregistrate la recensământul anterior. Marea majoritate a cuiburilor de barză înregistrate au fost identificate pe stâlpi electrici, dintre care 1.567 cuiburi pe stâlpi fără suporturi și 1.208 cuiburi pe stâlpi cu suporturi.

Pe baza informațiilor colectate de la utilizatorii de aplicații, companiile Enel de distribuție a energiei electrice din România, dar și celelalte companii de distribuție, vor putea să reducă potențialele riscuri și să reducă întreruperile de rețea provocate de accidentele legate de păsări. De asemenea, informațiile permit întărirea loialității clienților prin îmbunătățirea serviciilor, protejarea biodiversității din zonă, reducând în același timp costurile de întreținere, implicarea angajaților în activități de voluntariat și sensibilizarea acestora în materie de sustenabilitate și alfabetizarea digitală.

Începând cu anul 2010, companiile de distribuție Enel din România au instalat peste 654 de platforme de sprijin pentru cuiburi de barză și peste 3800 de cămăși de izolare pe rețelele electrice, pentru a evita electrocutarea păsărilor și pentru a preveni deteriorarea rețelelor.

ENGIE – Energie pentru o șansă la viaţă

Sănătatea este un domeniu de intervenție care un impact asupra tuturor românilor. Statisticile arată că în România, 1 din 2 copii bolnavi de cancer moare; în Europa, 80% trăiesc. Ne-am dorit că pe lângă statutul de partener al UNTOLD să ne asociem și unei cauze de responsabilitate socială, alături de partenerul nostru tradițional, „Dăruiește Viață”, cu care am investit peste un milion de euro în dotarea unor unități medicale din România.

ENGIE România, partener oficial UNTOLD 2017, a oferit șansa participanților la cel mai mare festival de muzică din România să dăruiască energia lor acelora care au cu adevărat nevoie de ea, printr-o inițiativă de responsabilitate socială care a răspuns unui dublu obiectiv: acela de a încuraja mișcarea în rândul participanților la festival și de a contribui la îmbunătățirea condițiilor de spitalizare și tratament ale copiilor bolnavi de cancer.

În acest scop, ENGIE și UNTOLD au dezvoltat în aplicația mobilă dedicată festivalului funcția „Energy Counter”, prin activarea căreia au fost contorizați pașii făcuți, precum și distanța medie parcursă zilnic de către utilizatorii activi ai acesteia. La finalul celor patru zile de festival, Energy Counter by ENGIE a înregistrat aproximativ 45.000 de km parcurși de cei 3.400 de utilizatori activi ai funcției. Altfel spus, aceștia au parcurs pe jos distanța dintre Cluj-Napoca și București de 100 de ori. ENGIE a donat 30 de lei pentru fiecare kilometru înregistrat în aplicație și astfel energia participanților a fost transformată într-o donație de 300.000 de euro către Asociația „Dăruiește Viață” în vederea finanțării construcției clinicii de oncologie pediatrică din cadrul Spitalului de Copii Marie S. Curie din București. Secția va avea o capacitate de 80 de locuri și va beneficia de un compartiment de radioterapie, patru camere sterile, un cinematograf, spații de recreere, de joacă și educaționale.

OMV Petrom – România Meseriașă

OMV Petrom a pornit în 2015 România Meseriașă, un proiect punctual care să răspundă unei nevoi de business și am ajuns la un program amplu de susținere a învățământului profesional și tehnic din România. România Meseriașă este un program complex ce își propune să producă o schimbare sistemică în învățământul profesional, printr-o abordare comprehensivă: cercetare în domeniu; dezvoltarea de programe-soluții pilot scalabile la nivel național (Școala Petroliștilor și Tabăra Meseriașilor) și coalizarea actorilor principali în jurul acestei cauze naționale pentru a căuta soluții relevante și propuneri de măsuri de politică publică. Din 2016, România Meseriașă este parte din programul Președinției, „România Educată”.

În 2017 proiectele pilot din 2015 au devenit programe consacrate – lansând a două generație din proiectul Școala Petroliștilor, prin care am creat încă trei clase profesionale cu specializări în domeniul de petrol și gaze (în total, pregătim 167 de elevi). În Tabăra Meseriașilor am format alți peste 280 de elevi cu specializare în 5 meserii și am implicat 50 de cadre didactice. Elevii au învățat alături de mentori, au participat la ateliere de dezvoltare personală și ateliere practice și au pregătit proiecte practice. Două dintre cele mai mari companii din domeniile electric (ENEL) și ospitalier (City Grill), au devenit parteneri strategici în proiect. Publicul larg a devenit parte din schimbare, susținând inițiativele noastre, între care donarea a peste 120 de biciclete uzate în campania #BicicletaMeseriasa (reparate de elevii mecanici în Tabăra Meseriașilor și donate unor centre familiale).

Tot ca parte din eforturile de susținere a învățământului profesional, în stațiile OMV Petrom a fost vândut Sandvișul Meseriaș – un produs conceput pentru strângerea de fonduri în beneficiul viitorilor meseriași. Din vânzarea a 20.000 de sandvișuri au fost strânși 11.000 de Euro, iar OMV Petrom a dublat suma. Cei 22.000 de Euro au fost direcționați spre dotarea atelierelor Colegiul Auto ”Traian Vuia” din Tîrgu Jiu, unde peste 200 de elevi fac practică anual.

Romgaz – Susținerea comunităților pentru acces la o viață sănătoasă prin educație și sport

Comunitățile converg și cooperează în jurul activităților care le îmbunătățesc calitatea vieții. Educația și sportul sunt ingrediente necesare pentru o viață sănătoasă.

Inițiativa vizează cooperarea Romgaz cu mediul educațional și sportiv și se bazează pe un dialog activ, prioritare fiind dezvoltarea personală și pregătirea generațiilor prezente pentru a putea răspunde provocărilor socioeconomice, demografice, de mediu sau tehnologice.

Calitatea vieții unei comunități crește prin învățarea continuă și prin dezvoltarea capacității fiecăruia de a se adapta și de a promova valori etice. Sportul încurajează fairplay-ul și oferă șansa pentru o viață sănătoasă. Romgaz susține inițiative care să ducă la îmbunătățirea șanselor la o viață mai bună pentru toate generațiile, astfel vine în întâmpinarea conceptelor de armonizare a conținutului învățat cu principiile unei societăți care se bazează pe dimensiunea interdisciplinară a educației, concepte care să stimuleze dorința de autoperfecționare și de dezvoltare armonioasă atât din punct de vedere intelectual cât și fizic, pentru o viață sănătoasă într-un mediu sănătos.

Determinant pentru decizia de implicare Romgaz în anumite proiecte prin susținerea acestora a fost și rămâne impactul perceptibil și real asupra comunităților, în special a generațiilor tinere, prin stimularea motivației acestora pentru învățare, cunoaștere și mișcare. În acest sens peste 620.000 de euro au ajuns în diverse comunități pe plan național pentru sprijinirea proiectelor educaționale și sportive.

_________________________________

Zece buni cunoscători ai industriei energetice din România s-au reunit în Juriul celei de-a cincea ediții a premiilor energynomics și îşi vor exprima opțiunile şi voturile în cadrul unei dezbateri programate la finalul lunii noiembrie.
A 5-a Gală a energynomics Awards este programată pe 7 decembrie, la Cercul Militar Naţional din Bucureşti. Aflaţi detalii despre energynomics Awards – More 2017!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *