Acasă » Petrol și Gaze » Repere mobile pentru redevenţele petroliere; OPCOM apare ca singura piaţă centralizată de gaze naturale

Repere mobile pentru redevenţele petroliere; OPCOM apare ca singura piaţă centralizată de gaze naturale

25 octombrie 2017
Consumatori
energynomics

Ministerul Economiei a lansat, pe 23 octombrie, în dezbatere publică proiectul de lege pentru reglementarea sistemului de redevenţe al concesiunilor resurselor minerale, petroliere şi hidrominerale, împreună cu expunerea de motive. Propunerile, sugestiile şi opiniile privind proiectul de act normativ sunt aşteptate în maxim 10 zile de la dat publicării.

Este primul document propus dezbaterii publice după mai bine de patru ani de discuţii şi controverse pe tema sistemului de redevențe petroliere şi a impactului pe care acesta îl poate avea asupra industriei de profil.

O nouă referinţă, mobilă şi mai ridicată

Principala modificare faţă de cadrul legal existent este modificarea metodologiei de calcul al preţului de referinţă a gazelor naturale. Aceasta va fi stabilită prin ordin emis de preşedintele autorităţii competente (ANRM), iar preţul de referinţă va avea ca bază de calcul „preţul ţiţeiului Brent, respectiv cotaţia gazelor naturale pe piaţa angro centralizată – OPCOM, aferente perioadei de referinţă pentru care titularii de contracte de concesiune/acorduri petroliere datorează redevenţa petrolieră”. În prezent, prețul de referință este cel fixat de ANRM în 2008 – 495 lei pe mia de metri cubi, adică 45,71 lei/MWh.

Platforma de tranzacţionare a gazelor naturale de pe OPCOM nu dă niciun indiciu cu privire la preţurile de referinţă din perioada următoare, întrucât nu a fost încheiată nicio tranzacţie, operatorii preferând să folosească instrumentele Bursei Române de Mărfuri. În acest context, referirea explicită la OPCOM pare să fie o relicvă anterioară retrimiterii în Comisia de Industrii şi Servicii a Camerei Deputaţilor a proiectului de lege prin care OPCOM era impusă ca unic operator pe piaţa gazelor naturale.

În plus, Guvernul îşi asigură dreptul de a actualiza cotele de redevenţă mai sus menţionate, la solicitarea ANRM „pe baza unor analize economice de oportunitate, respectiv prin aplicarea cursului de schimb oficial lei/euro stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”.

Cote diferite pentru offshore

Proiectul face o diferenţiere între segmentul onshore şi cel offshore. Cotele de redevenţe (calculate ca procentaje din valoarea producţiei brute extrase) impuse pentru zăcămintele de hidrocarburi onshore rămân cele din prezent, cun niveluri de la 3,5% la 13,5% pentru ţiţei şi, respectiv de la 3,5%, la 13% pentru gaze naturale.

Pentru sectorul offshore, nivelul propus al redevenţelor ar fi mai mic, alcătuit dintr-o cotă fixă de 10% aplicată întregului volum de hidrocarburi extrase, la care se pot adăuga cote variabile (2, 2,5, respectiv 3%) în funcție de nivelul producției trimestriale.

Ca noutate, proiectul de lege mai introducerea obligativitatea achitării redevenţelor în fiecare lună, faţă de plata la trimestru aşa cum este prevăzut în Legea petrolului din 2004. Se introduce şi obligaţia de reziliere „de îndată” a contractelor de concesiune în cazul neplăţii redevenţei datorate statului pe o perioadă mai mare de 6 luni de la data scadenţei.

Stabilitatea redevenţelor

Proiectul de lege publicat de Ministerul Economiei prevede că “titularii concesiunilor /licenţelor/ acordurilor aflate în vigoare la data prezentei legi rămân supuşi plăţii redevenţelor astfel cum sunt reglementate prin contractele încheiate, pe toată durata acestora, cu excepţia adoptării unor reglementări mai favorabile titularilor sau obligatorii Uniunii Europene”. Mai explicit, la contractele şi acordurile deja încheiate se va aplica sistemul de redevenţe de la data încheierii acestora. Acest sistem de redevenţe se va aplica atât în cazul perimetrelor onshore, cât şi la perimetrele offshore.

Noul sistem de redevenţe pentru segmentul offshore se va aplica doar la contractele şi acordurile care se vor încheia după intrarea în vigoare a noului proiect de lege. Totodată, la prelungirea contractelor de concesiune atât onshore cât şi offshore vor fi aplicate cotele de redevenţă în vigoare “la data semnării actelor adiţionale”. Majoritatea perimetrelor exploatate de OMV Petrom şi ceilalaţi concesionari, acordurile au fost încheiate pe termen lung, între 15 şi 49 de ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *