Reglementare, finanțare și inițiativă pentru eficiență energetică, la Energy Breakfast Club (11 feb)

1

Asociația Teritorială pentru Energie și Eficiență Energetică (ATE3) s-a lansat în spațiul public cu ambiția de a atrage în rândurile sale un număr cât mai mare de întreprinderi mici și mijlocii interesate de reducerea costurilor și creșterea competitivității prin eficiență energetică. La Energy Breakfast Club, președintele ATE3 Felix Căprariu a făcut o introducere în aplicarea reglementărilor legislative în domeniu și a propus câteva direcții de acțiune pentru eficientizarea energetică în activitatea întreprinderilor mici și mijlocii.

Una dintre acestea se referă la actualizarea reglementărilor secundare astfel încât acestea să includă în mod explicit obligațiile legate de eficiență energetică pentru IMM-uri, între care efectuarea auditului energetic la 3-4 ani și întocmirea programelor de îmbunătăţire a eficienţei energetice cu măsuri pe termen scurt, mediu şi lung. Lipsa acestor obligații, apreciază Felix Căprariu, conduce la situația în care micii operatori economici nu beneficiază de îndrumări în elaborarea unui plan în zona eficienţei energetice.

Descarcă prezentarea lui Felix Căprariu.

Mariana Voicu, director al Direcției de Politici Industriale în cadrul Ministerului Economiei a oferit cele mai noi informații în legătură cu programul de finanțare a eficienței energetice la nivelul întreprinderilor mici și mijlocii, desfășurat prin intermediul ministerului. Mai exact, este vorba despre aproape 7 milioane de euro puși la dispoziția micilor afaceri din România, prin intermediul mecanismului economic european de câteva state donatoare precum Norvegia, Islanda, Lichtenstein.

Apel de proiecte în câteva săptămâni

Scopul general al programului este reducerea disparităților dintre statele membre ale spațiului economic european. Proiectele eligibile se vor selecta dintre cele care au ca efect reducerea amprentei de carbon și reducerea consumului energetic în cadrul proceselor industriale, potrivit regulilor ajutorului de stat.

Sperăm ca în câteva săptămâni să lansăm apelul de proiecte, pe site-ul ministerului Economiei și pe cel al ministerului Fondurilor Europene. Programul va funcționa după principiile schemei de minimis: sumele sunt înte 60.000 și 200.000 de euro pentru fiecare proiect, iar intensitatea ajutorului de stat este de 70%”, a explicat Mariana Voicu. Din ajutorul stat, 85% din sumă provine din finanțare europeană nerambursabilă, iar 15% de la bugetul României.

Schema de minimis este în aprobare la Consiliul Concurenței, a mai spus Mariana Voicu și urmează a fi publicată în Monitorul Oficial, imediat după aprobare.

La întâlnirea din 11 februarie au participat peste 90 de specialiști activi în domeniu, atât din partea companiilor, cât și din partea organismelor care pot angrena surse de finanțare.

Noi am putut. Voi puteți?

Sesiunea de prezentări a fost închisă de Claudiu Butacu, președintele Asociației Solar Decatlon București (EFdeN). El a prezentat istoria realizării și datele tehnice ale casei active EFdeN, un proiect prin care România a fost reprezentantă la competiția internațională Solar Decathlon, la ediția din 2014, Versailles, Franța.

Pentru a fi o construcție solară, eficientă energetic și sustenabilă, proiectanții au inclus in interior sisteme inovatoare de încălzire, ventilare și climatizare, instalații sanitare raționale, sisteme electrice inteligente și… o seră – spațiu verde integrat multifuncțional.
Asociația a parcurs întregul traseu de la cele mai restrictive directive europene în domeniu, până la cele mai lente proceduri birocratice din România și este acum la câteva săptămâni distanță de a reconstrui prototipul casei solare EFdeN la București, cu ambiția de a-l transforma în primul Centru de Cercetare al Condițiilor de Confort din România.

Susținem sustenabilitatea, aplicăm inovația, schimbăm mentalități, spun membrii Asociației. Și lansează o provocare: Noi am putut. Voi puteți?

Descarcă prezentarea lui Claudiu Butacu.

Au asistat la prezentări și au participat la discuții reprezentanți ai companiilor AB Energy România, Accenture Technology Solution, Adrem Automation, Aggreko, Amada Viva, ASRO, Automobile Bavaria, Azimouth Training, B Team, Bartec, BCR (Banca Comercială Română), BCR Pensii, Bulboacă & Asociații, Energie Finanzierung und Kapital, CEO Management, CEZ Vânzare, Conic Design, Dalkia România, Das Engineering, DC Wire Elektro, DK Energy, Eco Solution, Electromagnetica, Energie Contracting Krobath, Energobit ESCO, Eolenvest, Escorom, Flahs Lighting Services, GDF Suez, Geometry Global, Geoterm, Holcim România, Iprochim, Monsson, OMV Petrom, Radet București, Repower, Ro Invest Capital, SAS România, Schneider Electric, Schoenherr, Securitas România, Servelect, SGS România, Siemens SRL, Sixt New Kopel , Slow Energy Europe, Solaris, Star Storage, Tractebel Engineering, Tradeville, Transelectrica, Univers Ingineresc, Valeg Creative Solutions, Zamfirescu Racoți & Partners, Zazi Business.

Au fost prezenți, de asemenea, reprezentanți de la ANRE (Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei), Ministerul Economiei, Ministerul Energiei, Parlamentul României, ABR (Asociatia Biocombustibilii in Romania), ATE3, ACUE (Federatia Patronala a Asociatiilor Companiilor de Utilitati din Energie), AIIRO (Asociația Inginerilor de Instalați din România), Ambasada Canadei, Ambasada Elveției, Camera de Comert Italiană pentru România, Centrul pentru Promovarea Energiilor Regenerabile și Eficiență Energetică, EFdeN, FREE – Fondul Român pentru Eficiență Energiei.

Evenimentul a fost organizat de energynomics.ro și susținut de partenerii noștri: ATE3, SGS România, Emerson – Ridgid Tool Division, ALD Automotive, Automobile Bavaria.

speaker Sergiu1WU Executive Energy Expert

În cadrul evenimentului, Sergiu Spătaru, managing partner la Wing Media Energy Consulting, a prezentat cursul WU Executive Energy Expert – singurul program de dezvoltare profesională de tip MBA, conceput special pentru managerii din industria energetică românească.

Programul, testat deja în 2014, ajută persoanele de decizie de middle și top management din România și din regiune să înțeleagă industria energetică dintr-o perspectivă în general absentă din cursurile obișnuite de management. Programul de 5 zile include pregătire specializată pe sectorul energetic, la sedii din București. Cursul urmărește îndeaproape curriculum-ul și respectă standardele de calitate ale cursurilor of the MBA Energy Management of the WU Executive Academy.

Află detalii despre program

Aplică pentru o bursă de 75%

Calificările obținute în urma participării la curs sunt confirmate printr-o diplomă certificată de WU Executive Academy.

Despre eveniment

Energy Breakfast Club este o întâlnire de 2-3 ore în care specialiștii din energie se pun la curent cu cele mai noi informații și cele mai influente opinii pe una dintre temele fierbinți ale momentului.

Din postura de gazdă, începând cu ora 09.00, energynomics.ro pune la dispoziție moderatorul și cafeaua, propune tema și lansează invitațiile către speakeri.

Aceștia sunt selectați dintre cei mai buni cunoscători ai tematicii și devin responsabili cu provocările intelectuale și organizarea ideilor. Prezentările nu depășesc 45 de minute și se doresc a fi puncte de pornire pentru dinamice schimburi de idei și perspective.

Clubul se închide la ora 12.

Participare

Accesul la Energy Breakfast Club este deschis tuturor profesioniștilor din industria energetică românească, precum și din sectoarele conexe, pe baza invitației personalizate lansate de energynomics.ro. Ne poți scrie la office@energynomics.ro pentru a solicita o invitație sau pentru a ne propune o temă!

Share.

Despre Autor

Gabriel Avăcăriței

Jurnalist experimentat atât în mass-media tradiționale, cât și în cele noi, Gabriel este redactorul șef al energynomics.ro din 2013. Excelentele sale abilități de comunicare, organizare a informației și editare sunt puse la treabă zi de zi, pentru a dezvolta proiectele platformei de comunicare energynomics.ro: site-ul, revista, emisiunea TV și evenimentele proprii.

Lasă un comentariu