Acasă » Petrol și Gaze » Regenerabilele sunt „țintă predilectă” pentru Romgaz, declară Volintiru, la Bruxelles

Regenerabilele sunt „țintă predilectă” pentru Romgaz, declară Volintiru, la Bruxelles

22 noiembrie 2018
Explorare și producție
energynomics

Directorul general al Grupului Romgaz, Adrian Volintiru, a reluat, la Bruxelles, ideea ca gigantul producător de gaze naturale să intre în piața de energii regenerabile, pentru a-și asigura un portofoliu energetic echilibrat. “Una din țintele noastre predilecte este să extindem investițiile și în energia regenerabilă și să optimizăm crearea de noi oportunități de cooperare în acest domeniu”, a afirmat Volintiru în cadrul conferinței “Securing the Smart grid towards 100% renewables”, unde au mai participat, din partea României Ionuț Pogea, ambasadorul României pe probleme de energie la UE și Mihai Păun, director al Centrului Român al Energiei (CRE).

“Orientarea spre energia verde și asigurarea unui mix energetic care să confere un echilibru la nivelul portofoliului de resurse ale companiei, cât și investițiile în sectorul petrochimic care se afla în prezent în analiză, sunt variante de investiții generatoare de valoare adăugată în economie”, a declarat Adrian Volintiru.

Romgaz este cel mai mare producător și principalul furnizor de gaze naturale din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *