Acasă » Electricitate » Reactorul 1 de la Cernavodă se oprește pe 20 iunie, pentru 42 de zile

Reactorul 1 de la Cernavodă se oprește pe 20 iunie, pentru 42 de zile

8 mai 2020
Electricitate
energynomics

Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă operată de Nuclearelectrica va intra în programul de oprire planificată începând din 20 iunie. Pentru aproximativ 42 de zile, producția de electricitate din surse nucleare se a reduce la jumătate.

În mod uzual, opririle planificate ale unităților nucleare se realizează alternativ, o dată la doi ani pentru fiecare unitate, în perioada mai-iunie, dar în condițiile de pandemie la nivel internațional, așa cum au făcut și alte centrale nucleare, oprirea planificată a Unității 1 de la Cernavodă s-a amânat. Decizia a vizat protecția personalului, „întrucât derularea unei opriri planificate reprezintă un proiect complex de investiție prin structura logistică, contractare și personal implicat”, explica Nuclearelectrica într-un comunicat de presă.

Ieșirea din piață a circa 700 de MW în bandă ar putea crea un spațiu suplimentar pentru producția CE Oltenia. De la începutul anului, cei 1.400 de MW ai Nuclearelectrica au acoperit între 16% din consumul național, în perioadele de vârf de cerere (în ianuarie), și 31% din consumul național, în zilele cu cea mai redusă cerere (la începutul lunii mai). Rămâne de urmărit dacă cei 700 de MW vor fi acoperiți din import, dintr-un plus de producție pe bază de cărbune sau prin suplimentări de producție de electricitete din alte surse, hidro și/sau eolian.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *