Acasă » Interes general » Raport CE: România reciclează sub media europeană de 44%

Raport CE: România reciclează sub media europeană de 44%

9 februarie 2017
Interes general
energynomics

Potrivit unui raport al Comisiei Europene privind evaluarea punerii în aplicare a politicilor Uniunii Europene de mediu în statele membre, eficiența resurselor din România este scăzută, economia circulară, subdezvoltată, iar nivelurile de reciclare și compostare se află mult sub media europeană.

CE susține că România are niveluri de reciclare și compostare foarte scăzute, respectiv de 16%, față de media europeană de 44%, precum și rate ridicate de depozitare a deșeurilor.

„Tranziția economiilor de la o structură lineară la una circulară oferă oportunitatea de a le reinventa și de a le face mai durabile și competitive. Astfel, putem stimula investițiile și putem aduce beneficii atât pe termen scurt, cât și pe termen lung pentru economie, mediu și cetățeni. Eficiența resurselor din România este scăzută, iar economia circulară este subdezvoltată”, afirmă oficialii CE.

În raport se menționează, la capitolul „Calitatea aerului”, că în România emisiile de poluanți atmosferici au scăzut semnificativ și se încadrează în plafoanele naționale de emisie aplicabile în prezent.

„Aceste tendințe trebuie să continue dacă se dorește ca România să se conformeze și în ceea ce privește calitatea aerului. România trebuie să-și intensifice eforturile în vederea îndeplinirii standardelor UE privind calitatea aerului”, au mai afirmat oficialii europeani.

Pe de altă parte, România beneficiază de o serie de oportunități pentru a-și îndeplini angajamentele, unul dintre ele fiind „eliminarea obstacolelor din calea absorbției adecvate și focalizarea fondurilor UE, dar și utilizarea următorului ciclu de gestionare a bazinului hidrografic pentru a îmbunătăți rețelele de monitorizare și metodele de evaluare a stării apelor”, mai menționează raportul CE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *