Acasă » Petrol și Gaze » Procesare » Rafinăria Petrotel-Lukoil a fost oprită

Rafinăria Petrotel-Lukoil a fost oprită

6 octombrie 2014
Petrol și Gaze
energynomics

Activitatea rafinăriei Petrotel-Lukoil din Ploiești a fost oprită la o zi după ce au avut loc 23 de percheziții la sedii ale companiilor membre ale grupului petrolier rus Lukoil. Perchezițiile au avut loc într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani, cu un prejudiciu cumulat estimat la circa 230 milioane de euro, scrie Mediafax. Potrivit indicatorilor financiari raportaţi la Ministerul de Finanţe, compania a avut în perioada 2011-2013 o cifră de afaceri de aproximativ 4,3 miliarde de euro şi nu a făcut profit.

Într-un comunicat de presă transmis vineri de Lukoil se preciza că producția acestei rafinării nu a fost suspendată.

”După cum s-a cerut, autorităţile au primit documente financiare, inclusiv în format electronic despre situaţia rafinăriei Petrotel-Lukoil. Nu au fost formulate acuzaţii la adresa companiilor din grupul Lukoil sau la adresa angajaţilor. Producţia la rafinăria Petrotel-Lukoil din Ploieşti nu a fost suspendată, aceasta funcţionând în regim normal. Suntem convinşi că autorităţile din România vor clarifica întreaga situaţie şi că va fi luată o decizie corectă.

Lukoil este activă pe piaţa din România din anul 1998 şi, în prezent, este cea mai mare companie energetică rusească pe piaţa din România. Până în momentul de faţă, nu au existat probleme între compania Lukoil, administraţia fiscală sau alte autorităţi din România. Impozitele la bugetul de stat au fost plătite fără probleme, iar clienţii din România au beneficiat de produse de înaltă calitate”, spune Vladimir Nekrasov, prim-vicepreşedinte al companiei Lukoil, citat în comunicatul menționat.

Cu mai puţin de 500 de angajaţi, Petrotel-Lukoil poate procesa 2,4 milioane de tone de ţiţei.

Tranzacţiile Lukoil, peste 34% din cifra de afaceri a Oil Terminal

Compania Oil Terminal din Constanța, deținută de statul român și care oferă servicii de manevrare și depozitare de țiței și produse petroliere și petrochimice, anunță într-un comunicat către Bursa de Valori București că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieștia instituit sechestru asigurator asupra materialelor deținute de Petrotel-Lukoil în spațiile sale de depozitare.

La finalul lunii septembrie, ponderea tranzacțiilor Lukoil în cifra de afaceri a Oil Terminal se ridica la 34,2%. Managementul companiei din Constanţa va proiecta şi executa un plan de diminuare a impactului în activitatea sa a sechestrului impus Lukoil

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *