Acasă » Electricitate » PSD vrea să blocheze prin lege listarea Hidroelectrica pe bursă

PSD vrea să blocheze prin lege listarea Hidroelectrica pe bursă

28 mai 2020
Electricitate
energynomics

Un proiect de lege prin care este blocată orice vânzare de acțiuni la companiile de stat, inițiat de PSD, a trecut rapid, fără prea multă dezbatere, de Senat, aflându-se acum în Camera Deputaților, în procedură de urgență. Miza proiectului este blocarea pe o perioadă de 2 ani a oricăror proceduri pentru listarea companiei Hidroelectrica. Chiar recent Hidroelectrica a semnat un contract de consultanță pentru listarea unui pachet minoritar de acțiuni, conform Hotnews.ro.

„Se suspendă, pentru o perioadă de doi ani, orice operațiuni privind înstrăinarea participațiilor statului la companiile și societățile naționale, precum și la societățile la care statul are calitatea de acționar, începute anterior intrării în vigoare a prezentei legi”, se arată în proiect.

Prin lege, statul este blocat să vândă, însă nu și să cumpere active, sprijinind programul SAPE și Hidroelectrica de a achiziționa active ale CEZ. Proiectul prevede că statul poate cumpăra acțiuni de la companii din domeniul producerii de medicamente, din domeniul construcției de mașini, distribuția de energie electrică și termică, explorarea resurselor minerale, transport, distribuția apei potabile, poștă și comunicații.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *