Acasă » Interes general » Programul de subvenționare a achizițiilor de mașini clasice și pur hibride a debutat marți

Programul de subvenționare a achizițiilor de mașini clasice și pur hibride a debutat marți

18 martie 2020
Interes general
energynomics

Programul „Rabla Clasic” pentru anul 2020 a demarat marţi, începând cu ora 13:00, prin intermediul Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), informează Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).

Programul „Rabla Clasic” 2020 are un buget de 405 milioane de lei, cel mai mare de la implementarea programului, şi se estimează că vor exista 60.000 de beneficiari, cel mai mare număr din ultimii 15 ani.

Valoarea primei de casare rămâne 6.500 de lei (1.350 de euro). Această primă poate să se majoreze cu încă 1.000 de lei, dacă maşina pe care o alege beneficiarul are pragul de emisii de 96 de grame de CO2 per kilometru, menţionează Ministerul Mediului, conform Agerpres.

Programul „Rabla Clasic” 2020 are un eco-bonus de 1.000 de lei pentru achiziţionarea unei maşini cu sistem GPL sau GNC, eco-bonus care se poate adăuga la cei 6.500 de lei.

De asemenea, eco-bonusul pentru maşinile hibride convenţionale (cele care nu se încarcă la priză) a fost majorat de la 1.700 de lei la 2.500 de lei. Programul „Rabla Moto”, introdus în premieră în acest an, oferă o primă de casare a motocicletelor vechi de 3.500 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *