Profitul net al Romgaz a înregistrat o creștere de 15% în 2020, în pofida declinului vânzărilor de gaze

0

Romgaz a obţinut anul trecut un profit net de 1,25 miliarde de lei, în creştere cu 15,14% faţă de 2019, însă cifra de afaceri a societăţii s-a redus cu 19,79%, la 4,07 miliarde lei, în condiţiile în care cantitatea vândută de gaze naturale a fost cu 10,1% mai mică.

“Diminuarea cifrei de afaceri provine din diminuarea cu 24,48% a veniturilor din vânzarea gazelor naturale, atât a celor din producţia Romgaz, cât şi a celor achiziţionate în vederea revânzării şi din asocieri. În schimb, veniturile consolidate din servicii de înmagazinare au crescut cu 13,32%, iar cele din vânzarea de energie electrică cu 29,9%”, se arată în Raportul privind rezultatele financiare preliminare ale Romgaz, transmis Bursei de la Bucureşti.

Producţia de gaze naturale estimată pentru anul 2020 a fost de aproximativ 4,52 miliarde metri cubi (mc), cu 757,2 milioane mc mai mică decât producţia realizată în anul anterior (-14,35%), ca urmare a situaţiei speciale generate de pandemia COVID-19 în economia românească, potrivit Agerpres.

“În trimestrul al patrulea (T4) se observa o revenire puternică a producţiei faţă de T3 (creştere estimată de 38,84%). Faţă de producţia bugetată, producţia realizată a fost mai mare cu 4,7%”, precizează compania.

Cifra de afaceri preliminată pentru anul 2020 a fost de 4,07 miliarde de lei, în scădere cu 19,79% (cantitatea vândută de gaze naturale este cu 10,1% mai mică). Pentru T4 2020 se estimează o creştere cu 59,5% a cifrei de afaceri comparativ cu T3 mai ales ca urmare a unei cantităţi de gaze naturale vândute mai mari cu 86,4%. La nivel de Grup, în activitatea de înmagazinare se observă o creştere cu 13,32% a cifrei de afaceri susţinută de avansul cu 92,6% al serviciilor de extracţie (+20,7 milioane de lei) şi cu 6,2% (+16,4 milioane de lei) a serviciilor de rezervare de capacitate. Cifra de afaceri din vânzarea de energie electrică a crescut cu 29,9% faţă de anul anterior (+43,6 milioane de lei) la o producţie mai mare cu 58,9%.

Share.

Lasă un comentariu