Acasă » Electricitate » Hidro » Privatizarea Electrica a primit undă verde: autorităţile au aprobat planul de listare

Privatizarea Electrica a primit undă verde: autorităţile au aprobat planul de listare

11 iunie 2014
Electricitate
Bogdan Tudorache

###author###

Prospectul şi actele listării Electrica au fost aprobate marţi de către autorităţi, au declarat pentru energynomics.ro surse din piaţă.

Mai multe detalii vor fi anunţate oficial în decursul zilei de miercuri, 11 iunie, după aprobarea finală a listării de către Guvern, au declarat aceleaşi surse.

Potrivit declaraţiilor anterioare, guvernul ar putea obţine cel puţin 300 de milioane de euro din vânzarea duală, la bursele din Bucureşti şi londra, a pachetului de 51% din acţiuni, bani care vor fi reinvestiţi în infrastructura de reţea.

Bursa de Valori de la Londra a publicat recent anunțul privind intenția Electrica de a lansa o ofertă publică iniţială de noi acţiuni şi de Certificate Globale de Depozit şi de a lista acţiunile pe Bursa de Valori Bucureşti şi Certificatele Globale de Depozit (GDR) pe Bursa de Valori din Londra – „Intention to Float” (ITF).

„Departamentul pentru Energie intenţionează să facă din listarea Electrica cea mai mare listare care a avut loc vreodată pe Bursa de Valori Bucureşti. În acelaşi timp însă, ştim că anumiţi investitori îşi manifestă un optimism rezervat, întrucât ţin cont de conjuctura externă, de ratingul de ţară al României şi de posibilele evoluţii ale contextului geopolitic din regiune. Îi asigurăm pe toţi că Electrica este o companie foarte stabilă, solidă, cu venituri reglementate şi predictibile, care va reprezenta un plasament, pe termen mediu şi lung”, a declarat recent ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.

Potrivit datelor înaintate anterior de Direcţia Generală Privatizare şi Administrare a Participaţiilor Statului în Energie din cadrul Departamentului pentru Energie, este prognozat că, la jumătatea lunii iunie, va începe subscrierea pentru Electrica, iar listarea efectivă ar urma să aibă loc la sfârşitul lunii iunie.

În 2013, Grupul a generat venituri consolidate de aproximativ 5,2 miliarde de lei şi EBITDA consolidat de aproximativ 749 milioane de lei din activităţile desfăşurate.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *