Acasă » Termo » Primarii din Valea Jiului au semnat, la sediul Comisiei Europene, Memorandumul pentru Tranziție Justă

Primarii din Valea Jiului au semnat, la sediul Comisiei Europene, Memorandumul pentru Tranziție Justă

17 iulie 2019
Cogenerare
energynomics

În prezența reprezentanților Comisiei Europene, Ministerului Fondurilor Europene și a organizațiilor Bankwatch România și Greenpeace România, primarii din Valea Jiului au semnat “Parteneriatul Văii Jiului pentru Tranziție Justă”, pentru atingerea obiectivelor tranziției energetice și ale dezvoltării economice în comunitățile din Valea Jiului, anunță Greenpeace.

Semnarea Memorandumului reprezintă un angajament colectiv pentru facilitarea unei tranziții graduale, eficiente și participative de la o economie bazată pe cărbune la un model economic mai sustenabil și diversificat. Administrațiile locale din Valea Jiului și-au asumat participarea la dezvoltarea unei strategii pentru tranziție și a planurilor de implementare, inclusiv identificarea proiectelor de care pot beneficia comunitățile Văii Jiului.

“Parteneriatul Văii Jiului pentru Tranziție Justă” pune accentul pe colaborare participativă și implicarea organizațiilor publice și private, a sindicatelor, a partenerilor sociali și a societății civile. Primarii și-au luat angajamentul să dezvolte proiecte astfel încât nicio categorie socială să nu fie dezavantajată în această tranziție energetică. Întâlnirea a avut loc în cadrul Platformei pentru Regiuni Carbonifere în Tranziție în continuarea discuțiilor dintre autoritățile locale, asociații, sindicate, mediul de afaceri și reprezentanții Comisiei Europene, organizate în aprilie la Universitatea Petroșani, când a fost subliniată nevoia de colaborare între autorități pentru a se implementa proiecte în urma cărora să beneficieze întreaga Vale.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *