Acasă » Electricitate » Prețul plătit de români pentru electricitate a urcat mai rapid decât media europeană în ultimii 11 ani

Prețul plătit de români pentru electricitate a urcat mai rapid decât media europeană în ultimii 11 ani

26 iulie 2021
Electricitate
Gabriel Avăcăriței

Prețul plătit de populație pentru electricitate a crescut cu 50% din 2009 încoace; mai mult de jumătate din scumpire a avut loc în 2013, când un MWh însemna un cost de 132,3 euro. În 2020, prețul plătit de populație pentru un MWh ajunsese la aproape 146 de euro, potrivit datelor Uniunii Europene. În medie, la nivelul UE 27, prețurile la electricitate au crescut cu 27,78% în ultimii 11 ani.

În ultimul deceniu, România a înregistrat al treilea cel mai alert ritm de creștere a prețului la electricitatea consumată de populație – 49,49%. Scumpiri mai ample s-au înregistrat doar în Franța (56,97%) și în Lituania (49,95%). Evoluții comparabile au mai avut loc în Belgia (45,72%), în Grecia (45,06%) și în Spania (41,98%).

În Bulgaria, prețul a urcat cu 21%, în vreme ce în Cehia, scumpirea a fost de 26,5%. De altfel, toate statele din UE 27 au consemnat scumpiri, cu o singură excepție: prețul plătit de gospodăriile din Ungaria a scăzut din 2009 în 2020 cu peste 30%, de la 148 de euro pe MWh, la 103 euro pe MWh.

Cetățenii din Ungaria plăteau în 2020 același preț pentru electricitate pe care îl plăteau cei din România în 2010! În același interval (2010-2020), venitul mediu net a urcat în România de la 2.341 de euro, la 4.846, un avans de 104,3%, în vreme ce în Ungaria, creșterea a fost de 56,7%, de la 4.631, la 7.258 de euro. De asemenea, în ceea ce privește salariul minim brut, acesta a urcat accelerat în România, cu 70% în cinci ani, ajungând la 466 de euro (PPS), în primul semestru din 2021, în vreme ce în Ungaria acesta este de 476 de euro (PPS), un plus de numai 16%.

În România, cea mai mare parte a scumpirii la electricitate a fost deja asimilată, în condițiile în care principalul șoc s-a petrecut în 2013 (+26% față de 2012), urmat de cel din 2018 (+11,2%, față de 2017). Prețul a mai urcat cu 1,88% în 2019, la 135,8 euro/MWh, și cu 7,44%, în 2020, la 145,9 euro/MWh.

Prețul cel mai mic pentru populație, disponibil în prezent pe site-ul ANRE, este de 123 de euro pe MWh și este oferit de Hidroelectrica, în vreme ce ofertele marilor furnizori de electricitate se plasează în jur de 154-156 de euro pe MWh. Aceste prețuri sunt cu circa 5,5% – 7,5% mai mari față de cele din 2020.

Autor: Gabriel Avăcăriței

Jurnalist experimentat atât în mass-media tradiționale, cât și în cele noi, Gabriel este redactorul șef al Energynomics din 2013. Excelentele sale abilități de comunicare, organizare a informației și editare sunt puse la treabă zi de zi, pentru a dezvolta proiectele platformei de comunicare Energynomics: site-ul, revista și evenimentele proprii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *