Prețul petrolului american rămâne în teritoriu negativ cel puțin pentru încă o zi

0

Prețul barilului de petrol a intrat în teritoriul negativ pe piața americană, în contextul reducerii ample a cererii provocate de pandemia de coronavirus și pe fondul epuizării spațiilor de depozitare în Statele Unite ale Americii. Luni, la finalul ședinței de tranzacționare, contractele WTI cu livrare în luna mai valorau -37,63 de dolari, cel mai scăzut nivel din momentul în care NYMEX a deschis tranzacțiile futures pe petrol în 1983. Negocierea contractelor pentru luna mai se încheie marți, ceea ce a alimentat vânzările în principal din partea marilor fonduri de investiții active în piețele de mărfuri.

Un exemplu relevant este fondul USO (United States Oil) care a atras fonduri de 1,5 miliarde de dolari pe parcursul săptămânii trecute din partea unor investitori care mizau pe revenirea prețurilor la țiței. Prețurile au intrat în teritoriul negativ odată ce investitorii s-au grăbit să găsească cumpărători capabili să intre în posesia fizică a mărfii, înainte de expirarea contractelor cu livrare în luna mai. Un baril de West Texas Intermediate pentru livrare în mai se tranzacționa marți, în apropiere de ora 11, ora României, la -4,5 dolari, după ce tranzacțiile din piețele asiatice duseseră cotațiile la ceva mai mult de 1 dolar pe baril.

De miercuri, reperul de piață va fi dat de contractele futures cu livrare în luna iunie, cotate marți dimineață la ceva mai mult de 20 de dolari, aproape de nivelul de închidere de luni.

Share.

Lasă un comentariu