Prețul energiei electrice pe PZU a fost luni cu circa 25% peste cele din regiune

1

Preţul energiei în România pe piaţa bursieră spot cu livrare luni a fost cel mai mare din regiune, la o diferenţă de peste 25% faţă de celelalte ţări cu care România este cuplată, potrivit datelor postate pe site-ul OPCOM, operatorul pieţei. Situația s-a menținut și marți, dar diferența față de nivelul prețurilor din Ungaria s-a redus drastic, la circa 2%.

Astfel, pentru livrările efectuate luni, în România, energia s-a tranzacţionat cu 83,10 euro pe MWh, în timp ce în Ungaria, preţul a fost de 65,77 euro pe MW, în Slovacia – 63,74 euro pe MWh, iar în Cehia – 61,68 euro pe MWh. Diferenţa dintre preţul din România (cel mai mare) şi Cehia (cel mai mic) a fost de 36%, conform OPCOM.

În lei, preţul mediu al energiei din România era luni la 387,64 lei pe MWh, cu un maxim orar de 559 de lei pe MWh între orele 17:00 şi 18:00. Pentru livrările de marți, prețul mediu de pe piața pentru ziua următoare este de 367,72 de lei pe MWh, în scădere cu circa 5%.

Share.

1 Comment

Lasă un comentariu