Acasă » Interes general » Prețul certificatului de carbon își continuă ascensiunea, Morgan Stanley vede un preț de 50 de euro

Prețul certificatului de carbon își continuă ascensiunea, Morgan Stanley vede un preț de 50 de euro

31 martie 2021
Interes general
energynomics

Bogdan Tudorache

Prețul certificatului CO2 pe bursa ICE ECX din Londra a deschis în dimineața de miercuri sesiunile comerciale la 42,05 de euro/tCO2, conform Carbonexpert. Conform datelor pieței consultate de energynomics.ro, prețul a atins în cursul zilei de miercuri valori de 43,7 euro, pe piața futures, pentru contractele pe termen mediu. Cele mai mari volume ale zilei s-au vândut însă la prețul de 42,37 de euro.

Certificatul EUA crescuse ușor marți, cu 0,74%, pe fondul unui sentiment de avans al prețului care a dominat piața în ultima perioadă. Licitațiile finalizate cu succes au încurajat operatorii din piață să estimeze că prețurile ar putea retesta nivelurile – record înregistrate la începutul acestei luni, de peste 43 de euro/tCO2, spun analiștii Carbonexpert.

Estimările țin seama de previziunilor date de Morgan Stanley, care ridică perspectivele pe termen scurt privind prețul carbonului in EU ETS la 50 euro/tCO2 pe baza semnalelor politice „pozitive” și a continuării intrării a noi investitori pe piață.

Comisia Europeană a lansat în luna martie 2021 o consultare publică cu privire la rețelele transfrontaliere de transport de CO2, care ar putea obține un acces prioritar pentru finanțări europeane. În același timp, UE intenționează să demareze primele proiecte de CCS (Carbon Capture & Storage) la scală largă până la sfârșitul deceniului, în timp ce ONG-urile ecologiste urmăresc să extindă domeniul de aplicare EU ETS și către transporturi.

Dealtfel, includerea transporturilor și clădirilor în schema UE de plafonare și comercializare a emisiilor de gaze cu efect de seră a fost propusă deja de noua Comisie, după cum am titrat aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *