Preşedinţia retrimite în Parlament modificările la Legea Energiei

0

Preşedintele României Klaus Iohannis a trimis Parlamentului, spre reexaminare, Legea prin care au fost aduse modificări şi completări la Legea energiei electrice şi a gazelor naturale 123, din 2012.

“În opinia noastră, unele dintre prevederile legii menționate sunt neclare şi, prin aceasta, pot genera o serie de consecințe cu un potențial efect negativ în domeniu”, precizează Preşedinţia într-un comunicat de presă, în care argumentează refuzul de a promulga respectivele modificări.

Palatul Cotroceni se referă în mod direct la două articole (28 lit. f şi alin. (3) la art. 29) care ar fi urmat să fie modificate. “Totodată, apreciem oportună reanalizarea dispozițiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, în ansamblul ei, şi în raport de legislația europeană în domeniul energiei electrice.

Legea retrimisă către Parlament a fost criticată de către Asociația Furnizorilor de Energie Electrică din România – AFEER: “Ne exprimăm uimirea, dar şi îngrijorarea, față de modul în care s-a decis aprobarea unor amendamente, care – în opinia noastră – vor produce controverse și vor crea disfuncționalități pe piața energiei”. La rândul său, preşedintele ANRE Niculae Havrileţ a apreciat că noul act normativ “va fi greu de pus în practică”, pentru că nu există legislație secundară pe temele abordate, iar aceste reglementări nici nu vor apărea “pentru că legea nu le-a prevăzut”.

Share.

Lasă un comentariu