Acasă » Interes general » PNL a atacat la CCR legile privind amânarea la plată a utilităților

PNL a atacat la CCR legile privind amânarea la plată a utilităților

7 aprilie 2020
Interes general
energynomics

Liderul deputaților PNL, Florin Roman, a anunțat, pe pagina sa de facebook, că PNL a atacat la Curtea Constituțională (CCR) legea adoptată de Parlament privind amânarea la plată a facturilor la utilități. Ceea ce era de așteptat, având în vedere declarația pentru Focus Energetic a ministrului Economiei, Virgil Popescu, care spunea același lucru. Ceea ce presupune că legea nu se va aplica, scrie Focus Energetic.

Pe de altă parte, rămâne în vigoare Ordonanța Militară prin care se plafonează prețurile la utilități, deși actul normativ, așa cum este el aprobat, nu se poate aplica.

Camera Deputaților (for decizional) a modificat și adoptat, la sfârșitul săptămânii trecute, proiectul de lege „pentru acordarea unor facilități pentru contribuabilii operatori economici pe teritoriul României”, promovat de trioul Ciolacu – Ponta – Tăriceanu și aprobat de Senat, prin care, printre altele, persoanele fizice afectate de situația actuală, precum și companiile ale căror venituri s-au diminuat cu minim 15% pot cere amânarea cu 3 luni a plății facturilor la utilități (curent electric, gaze, cablu etc.). Având în vedere că, practic, aproape oricine din țară ar putea cere amânarea plății facturilor, efectele asupra sectorului energetic, dar și asupra celui financiar – bancar și, în general, asupra întregii economii, ar putea să fie extrem de nocive.

În aceste condiții, PNL a atacat la Curtea Constituțională această lege adoptată de Parlament.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *