Acasă » Petrol și Gaze » Petrochemical Holding dă în judecată România la Washington pentru încălcarea Tratatului privind Carta Energiei

Petrochemical Holding dă în judecată România la Washington pentru încălcarea Tratatului privind Carta Energiei

12 iulie 2019
Petrol și Gaze
energynomics

Grupul austriac Petrochemical Holding GmbH, fostul acționar majoritar al rafinăriei RAFO Onești și până de curând cel mai mare creditor al acesteia, controlat și condus de omul de afaceri rus Iakov Goldovski, a înregistrat în calitate de reclamant o cerere de declanșare a unei proceduri de arbitraj cu statul român la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de la Washington, conform datelor analizate de Profit.ro.

Petrochemical Holding GmbH acuză România de încălcarea Tratatului privind Carta Energiei, un acord internațional încheiat în 1994 de statele din Europa și fosta Uniune Sovietică ce statuează principiile colaborării internaționale în domeniul energiei și care conține și prevederi privind protecția investițiilor străine în sectorul energetic. Printre cele mai mari și mai notorii litigii internaționale judecate în baza Tratatului privind Carta Energiei s-a numărat cel privind exproprierea de către statul rus a gigantului petrolier Yukos, deținut anterior de către omul de afaceri Mihail Hodorkovski, în valoare de 50 miliarde dolari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *