Acasă » Electricitate » Petre Stroe, MET: Furnizorii sunt afectați atât de presiunile financiare, cât și de cele legislative

Petre Stroe, MET: Furnizorii sunt afectați atât de presiunile financiare, cât și de cele legislative

22 aprilie 2020
Electricitate
energynomics

Securitatea angajaților și asigurarea procesului de muncă la distanță au fost realizate de MET în doar o săptămână, susține Petre Stroe, directorul general al MET România Energy, la Spring Cocktail 2020, video conferința online organizată de Energynomics.

”MET a demarat procesul de digitalizare încă de anul trecut, iar criza ne-a prins cu el terminat în proporție de 75%, însă am văzut beneficiile în doar câteva zile. Întrucât suntem și parte responsabilă cu echilibrarea, asigurăm și furnizarea, ne pliem și pe consumurile care se schimbă de la o zi la alta, în special pentru consumatorii medii și mari”, a spus Stroe.

”Rezultatele obținute în perioada martie- aprilie, din punct de vedere al performanței, nu diferă cu nimic de perioada anterioară crizei”, a mai spus el.

Pe de altă parte, Petre Stroe susține că furnizorii sunt afectați atât de presiunile financiare, cât și de cele legislative.

”Ne-am asumat impactul financiar, pentru că în momentul în care vrei să fii furnizor, trebuie să te asiguri că ai și o soliditate financiară. Am derulat în trecut teste de stres care ne-au ajutat acum să reacționam rapid. Nu am anulat nici un contract, nici cele cu producătorii, nici cele privind furnizarea. Ne-am asumat rolul de furnizor serios”, a mai spus Stroe.

Impactul crizei a determinat o reducere a consumului, iar MET a trebuit să vândă surplusul de energie în pierdere de circa 100 de lei per MWh, față un preț de achiziție de 250-270 de lei per MWh. ”Impactul a fost imediat, evident că această pierdere nu mai poate fi recuperată, ne-am asumat-o.”

Directorul general al MET România Energy s-a referit și la competiția dintre furnizori, în care nu se poate vorbi despre solidaritate. “În ceea ce privește solidaritatea între furnizori, ea nu există, pentru că trebuie să ne orientăm către consumatori, trebuie să fim flexibili la niște descreșteri de preț. Nu văd normal ca alți furnizori, care, evident că nu-și asigură energia la începutul contractelor, deci rămân cu poziții deschise – în aceeași manieră în care au acționat și în iarna 2017, urmată de micul dezastru, culminat cu falimente – ei nu-și asigură energia și, evident, că atacă portofoliile altor furnizori”, a mai spus Stroe.

Ar fi trebuit ca piața să mențină stabilitatea contractelor, având în vedere și prevederile ordonanțelor militare. ”Aceste atacuri, care bulversează piața, nu aduc nimic bun”, a mai spus el.

Un mare deziderat la care s-a referit Petre Stroe ține de relația cu mediul politic: “Trebuie să recunosc că autoritatea de reglementare a fost un partener real – nu același lucru s-a întâmplat, însă, și cu partea politică. Înainte de a lansa o lege pe piață nu strică o consultare”, a adăugat Stroe.

”Trebuie să fim atenți la piață, dar nu cred că ar trebui [să fim obligați] să fim atenți și la partea legislativă. Furnizorul este cel care încasează bani de la consumatori și plătește în continuare, atât transportatorul, cât și distribuitorul și producătorul. Nu este un intermediar, ci un element care asigură mult echilibru, atât financiar, cât și tehnic, între părțile care activează în piață”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *