OUG încă nu apare în Monitorul Oficial; ANRE dublează la 0,2% contribuția datorată de companiile licențiate

0

UPDATE

OUG 114/2018 a fost publicată în Monitorul Oficial din 29 decembrie.

Articol inițial

OUG pentru creșterea taxării în mai multe sectoare economice între care și sectorul energetic a fost adoptată în ședința de Guvern din 21 decembrie. Măsurile nou introduse au fost prezentate de reprezentanții Guvernului, dar textul OUG încă nu a fost publicat în Monitorul Oficial, astfel încât forma finală nu este cunoscută. Între timp, Ordinul 224/2018 al Autorității de Reglementare în Domeniul Energiei – ANRE, publicat în Monitorul Oficial pe 22 decembrie introduce majorări semnificative ale contribuțiilor bănești datorate de companiile cu activități licențiate de Autoritate.

Toate măsurile incluse în prima formă a OUG, publicată pe site-ul Ministerului de Finanțe pe 18 decembrie, au fost menținute în documentul adoptat de Executiv trei zile mai târziu, cu mici modificări.

Taxa de 2% pe cifra de afaceri

Cea mai recentă formă a OUG pe care o cunoaștem introduce două noi alineate în Legea 160 din 2012, prin care se stabilește că ANRE nu va mai decide nivelul contribuției bănești percepute de la titularii de licențe și impune că această “contribuție bănească percepută de la titularii de licențe în domeniul energiei electrice, al energiei electrice și termice în cogenerare pentru componenta energia electrica, al gazelor naturale, este egală cu 2% din cifra de afaceri realizată de aceștia din activitățile ce fac obiectul licențelor acordate de ANRE”.

Plafonarea prețurilor la gaze naturale

Executivul a menținut plafonarea prețului la gazele naturale din producția internă la 68 lei/MWh, pe o perioadă de trei ani, până în februarie 2022. “În perioada 01.04.2019 – 28.02.2022, producătorii, inclusiv filialele acestora și/sau afiliații aparținând aceluiași grup de interes economic care desfășoară atât activități de extracție, cât și activități de vânzare a gazelor naturale extrase de pe teritoriul României au obligația să vândă cu prețul de 68 lei/MWh cantitățile de gaze naturale rezultate din activitatea de producție internă curentă către furnizori și clienți finali eligibili. În această perioadă, producătorul are obligația să vândă cu prioritate către furnizori, în condiții reglementate de ANRE, pentru asigurarea întregului necesar de consum al clienților casnici, din producția curentă și/sau din depozitele de înmagazinare.”

De asemenea, OUG stabilește că prin derogare de la legea 123/2012, “ANRE va stabili o structură specifică de amestec import/intern pentru cantitatea de gaze naturale destinată asigurării consumului clienților finali non casnici”.

Controlul prețurilor pe piața de electricitate

ANRE va controla prețurile pe piața reglementată de electricitate, după modelul plafonului impus la gaze, producătorii având obligația să livreze furnizorilor de ultima instanță, în perioada 1 martie 2019 – 28 februarie 2022, energia electrică necesară asigurării consumului clienților casnici la prețuri “reglementate” de ANRE.

Producătorii de electricitate vor avea obligația de a livra furnizorilor de ultimă instanță, in perioada 1 martie 2019 – 28 februarie 2022, energia electrică necesară asigurării consumului clienților casnici pentru care se aplică tarife reglementate.

Numai după ce au asigurat consumul clienților casnici, producătorii vor avea obligația de a oferta public și nediscriminatoriu pe piața concurențială întreaga energie electrică rămasă disponibilă. La rândul lor, furnizorii de ultimă instanță (FUI) sunt obligați să asigure furnizarea de energie electrică, “În condiții de calitate și la prețuri rezonabile, transparente, ușor comparabile și nediscriminatorii conform reglementărilor ANRE”.

De asemenea, pentru un interval de aproape 3 ani, “clienții casnici care și-au exercitat dreptul de eligibilitate au dreptul să revină la furnizarea reglementată”.

Diferențele de costuri de achiziție din anii 2018 și 2019 ale furnizorilor de electricitate și gaze naturale, nerecuperate prin prețurile practicate, se vor recupera până la data de 30.06.2022, conform reglementarilor ANRE, mai spune OUG.

Share.

Lasă un comentariu